DNA a dispus blocarea conturilor a patru echipe de Liga I. Procurorii au blocat, la solicitarea ANAF, conturile echipelor de fotbal Dinamo, Rapid, Gloria Bistrita si Otelul Galati. Transferurile realizate de cele patru grupari fac obiectul unei ample anchete a DNA. Procurorii urmeaza sa declanseze procedura de instituire a sechestrului pe bunurile celor invinuiti.

Elvetia a fost invinsa, pe teren propriu, de Cehia, cu scorul de 1 - 0, iar elevii pregatiti de Luiz Felipe Scolari au invins Turcia cu 2 - 0.

Marco van Basten, tehnicianul Olandei, adversara României la EURO 2008, a dezvăluit că, după turneul final din Austria şi Elvetia, intenţionează să-şi încheie cariera de antrenor.

În timp ce CFR Cluj se pregăteşte pentru retur chiar transferând jucătorii pe care îi anunţă ca „ţinte”, jucătorii de mare valoare pe care Steaua a promis că îi aduce din America de Sud sunt, de fapt, Habibou şi, mai nou, nigerianul Dino Eze, din Liga I.

SUA - Fostul campion mondial de box la categoria grea Mike Tyson a fost inculpat miercuri de posesie de droguri şi conducere în stare de ebrietate, a anunţat un procuror din Arizona, care va solicita o pedeapsă cu închisoarea împotriva fostului boxer american, informează AFP.

Spaniolul Carlos Moya(foto), cap de serie numărul 5, are un debut de sezon 2007 excelent. Moya s-a calificat în turul trei al turneului de la Chennai şi va juca în sferturile de finală cu croatul Ivo Karlovic.

ITALIA - Bogdan Lobont a refuzat Dinamo si salariul de 200.000 de euro pe an. La Fiorentina, rezerva a francezului Frey, castiga - de bine de rau - 800.000 de euro pe sezon si a afirmat ca a visat mereu sa apere in Italia. El poate pleca la Genoa, in Serie B.

STOCKHOLM - Norvegia a reuşit surpriza. A învins Rusia cu 27 - 24 şi a reuşit să-şi păstreze titlul de campioană europeană la handbal feminin. Eroina finalei de la Stockholm a fost Kari Mette Johansen, autoare a nouă goluri pentru nordice.

SUA - Un simplu fault a produs un scandal de proporţii între baschetbaliştii echipelor New York Knicks şi Denver Nuggets. În urma acestui incident, nu mai puţin de zece jucători au fost eliminaţi de pe teren.
ANGLIA - Chelsea si Arsenal s-au inclestat duminica intr-unul dintre cele mai disputate derby-uri din ultimii ani, cele doua echipe trecand pe rand pe langa victorie. "Tunarii" au deschis scorul in minutul 78 prin Flamini, pentru ca elevii lui Jose Mourinho sa egaleze printr-o reusita senzationala a ghanezului Essien.
powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Lotus și Bihorul Beiuș au punctat, Transilvania Sport Academy a pierdut un joc pe care l-a încheiat cu doi jucători mai puțin
Trei din cele patru echipe bihorene din Liga 3, Seria 8, au evoluat sâmbătă. Dacă vineri Crișul Sântandrei a reușit să câștige în deplasare la Unire Dej, sâmbătă Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au luat câte un punct în duelul cu candidate la play-off.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Prima scufundare la −815 metri, în Avenul de sub Vârful Grind, cea mai adâncă peșteră cunoscută din România
Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Piața agroalimentară din Aleșd va fi modernizată cu peste 20 de milioane de lei. Se va construi și un drum nou
Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

BIHON CAO

Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

FC Bihor

FC Bihor Oradea a legat două victorii și s-a impus în premieră pe terenul greu din Dumbrăvița
Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„L-aş împuşca în fața legii!”. Un bărbat inculpat pentru șantaj a făcut scandal în sala de judecată
Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tânăr obligat să plătească peste 22.000 de lei după ce l-a amenințat pe un bărbat că-i taie capul
Câteva cuvinte aruncate la nervi l-au costat scump pe un tânăr de 27 de ani, din localitatea Vintere, care a fost trimis în judecată pentru amenințare după ce i-a transmis unui bărbat că-i va tăia capul cu un fierăstrău mecanic. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Capela mortuară din Luncasprie a fost sfințită. Primăria Dobrești pregătește noi investiții în comună
Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.

Economic

Codurile CAEN schimbă regulile de încadrare în sectoarele de negociere colectivă
Ministerul Muncii pregătește modificarea listei sectoarelor de negociere colectivă, pentru a o pune în acord cu noua clasificare a activităților economice.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Sute de camioane și zeci de locuri de muncă. JOST Oradea caută angajați la Oradea Job Expo
JOST Oradea își extinde echipa și scoate la concurs 50 de posturi de conducător auto pentru transport rutier de mărfuri.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Au crezut că pot vandaliza fără consecințe în centrul Oradiei! Camerele de supraveghere i-au dat de gol pe doi tineri
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea. 10

România

Pâinea s-ar putea schimba prin lege. Ce produse nu vor mai putea fi vândute sub această denumire
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.