„L-am salutat, iar dânsul s-a întors spre mine şi mi-a tras una în stomac şi mi-a spus să-i aduc datoria. Nu mă aşteptam să facă gestul acesta”, s-a plâns Foro (foto dreapta), care a recunoscut că are o datorie financiară la preşedintele FC Bihor şi la proprietarul apartamentului la care a locuit în chirie. Preşedintele Toth (foto stânga) s-a arătat amuzat de acuzaţia lui Foro. „Mă apucă râsul să aud aşa ceva.
L-am mângâiat părinteşte, dacă l-aş fi lovit cu pumnul nu ar mai fi jucat. Am crezut că îmi pot permite să-i fac acest lucru, pentru că a fost copilul meu de suflet de când am venit în club”, a spus Toth.
Dacă lucrurile au stat aşa cum susţine Foro, de ce incidentul nu a fost semnalat brigăzii de arbitri, observatorului FRF sau organelor de ordine? De ce doar după înfrângere şi-a adus aminte de lovitura primită de la Toth? Foro are restanţe de circa 1.500 RON la întreţinerea apartamentului în care a locuit cu chirie şi datorii la mai mulţi dintre foştii coechipieri de la FC Bihor.
Lungan, bătut în august la Jiul Petroşani
Reamintim că un alt fost fotbalist al FC Bihor a acuzat că a fost bătut în vară de oamenii unui preşedinte de club.
Fundaşul Jiului Petrosani, Mihai Lungan, care a depus un memoriu la FRF pentru a deveni liber de contract, deoarece nu-si primise banii de mai multe luni de la Alin Simota, a fost batut crunt, în luna august, de bodyguarzii finantatorului echipei din Valea Jiului.
Lungan a fost luat pe sus de bodyguarzi si dus la Petrosani, unde a purtat o discutie cu Simota. La scurt timp, „gorilele” lui Simota l-au pus la pamânt si i-au carat pumni si picioare. „Eram la antrenament, în spatele portii si nu ma antrenam cu echipa, deoarece nu am voie, din cauza memoriului. A venit un antrenor de la juniori, care mi-a spus sa ma duc la Simota în vestiar. Am împins în usa de la vestiar si era închisa.
Când sa plec m-au oprit doi bodyguarzi, care nici n-au stat pe gânduri si m-au rupt. M-au luat la omor, mi-au dat în toate partile. Am dintii sparti, câteva coaste rupte si în dimineata asta mi-am scos certificat medico-legal. Este senzational ce se întâmpla în 2007 în România. Il voi da în judecata”, a declarat, în exclusivitate pentru ProSport, Mihai Lungan.
Finanţatorul grupării din Valea Jiului, Alin Simota, spune că nu ştie nimic: “Nu am cunoştinţă de aşa ceva, nu ştiu ce aberaţii spune unul şi altul. Eu am fost plecat din ţară şi în primul rând eu nu am body-guardzi”.
Trimite articolul
XMah… mai bine ati termina cu astea si ati face pro[aganda incat sa vina un investitor puternic la FC Bihor. Asta e rahat, ce avem acum. La urma urmei noi de ce nu aveam o echipa in prima divizie? Astea sunt prioritatile, nu cine a lovit pe cine.
un lucru e cert…daca Toth ar fi dat in fotbalistul ala, s-ar fi cules de pe jos, sau ambulanta ar fi venit dupa el
=)))bine spui simona,…trebuia chiar sa-i f..a una sa se invetze minte:))..Forza ORADEA!!!
mah… da lasa-ti dracu` asta. luati atitudine daca vreti echipa in A
si ce se intampla daca luam atitudine? va veni un investitor serios? vom promova sezonul urmator? din pacate nu prea ne baga nimeni in seama
pau cum sa ne bage in seama dak sunt eu si tu? vezi asta e problema la noi… nimanui nu-i pasa.
f f multi ar vrea echipa in Liga I doar ca nu vor sa faca nimic in sensul asta si asteapta sa faca altii… daca vrei sa vb da add velentar poate ne adunam cativa sa facem ceva
Ce plm se mai stie de meciu castigat la masa verde cu Valcea??De ce se intarzie atata comunicatul oficial???Pt ca echipa din Valcea e a lu Mitica??X(..Parca trebuia sa stie miercuri sigur,nu?Sper sa batem si noi in deplasare acum la Ariesul mai ales ca au avut meci azi la resita si ma gandesc ca sunt putin obositi:P.Forza ORADEA!!!!!