FR Baschet a mai inaugurat tot la Oradea, în urmă cu mai bine de un an, un program de amenajare a circa 50 de coşuri şi terenuri de baschet în cartierele oraşului.
Primul coş de baschet din grădiniţele orădene a fost instalat la Grădiniţa nr. 45, în prezenţa preşedintelui FR Baschet, Carmen Tocală, şi a primarului Mihai Groza. La acţiune au mai fost prezenţi consilierul local Mircea Matei, antrenorul echipei CSM Leonardo, Kósa Zoltán, directoarea Grădiniţei nr. 45, Eugenia Pop, precum şi reprezentanţi Volkswagen, partenerul oficial al FR Baschet. Instalarea coşului de baschet a constituit un prilej de bucurie pentru copiii din grădiniţă, care au început imediat joaca cu mingea la coş. „Vom face demersuri pentru amenajarea unui teren corespunzător, acoperit cu bitum, la această grădiniţă. Acesta constituie doar debutul programului iniţiat de Federaţia Română de Baschet. Vom contacta toate grădiniţile din oraş şi vom amenaja oricâte coşuri ne vor fi solicitate”, a declarat Mihai Groza, primarul Oradiei.
Gavril Nutiu
Baschet în grădiniţe la Oradea
ORADEA - FR Baschet a iniţiat la nivel naţional, un program pentru popularizarea jocului de baschet în grădiniţe, pentru preşcolari. Programul a fost inaugurat ieri, la Oradea. Aceasta nu este de altfel prima acţiune pentru dezvoltarea baschetului iniţiată în oraşul nostru. <dia width="850" height="630" alt="Baschet si in gradinite 02.04.2008"><a href="about:blank" onclick="return open_window( http://media.bihon.ro/bildserie/bihon/Baschet_si_in_gradinite_02_04_2008/index.shtml , SERIE ,850,630)"><img src="http://www.bihon.ro/bilder/icons/kamera.gif" border="0" width="13" height="10" alt="Baschet si in gradinite 02.04.2008" /></a></dia>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local din Valea lui Mihai a aprobat recent documentația necesară pentru achiziționarea, prin licitație publică, a serviciilor medicale veterinare de microcipare și sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor acestora.
România
Milioane de pensionari din România vor primi pensiile aferente lunii iunie 2026 după un calendar modificat, din cauza zilelor libere legale de la începutul lunii.
România
Patru din zece români consideră că organizarea de alegeri parlamentare anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru depăşirea actualei crize politice, în timp ce peste jumătate preferă formarea unui nou guvern bazat pe actualele partide din Parlament, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, realizat în perioada 11-14 mai 2026.
Economic
Autoritățile fiscale au oficializat în ultimele săptămâni introducerea în formularul 100 a două noi contribuții de solidaritate cu aplicare temporară.
Economic
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va modifica substanțial modul în care sunt realizate tranzacțiile cu autovehicule în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din 25 mai până în 17 iunie are loc sesiunea de înscriere a copiilor la creșă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!