BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Sport local
Basti Box Salonta și ACS „Moga Răzvan” Oradea au obținut 4 medalii la Campionatul Național de box feminin

Basti Box Salonta și ACS „Moga Răzvan” Oradea au obținut 4 medalii la Campionatul Național de box feminin

la 7 September 2026 13:32

Basti Box Salonta și ACS „Moga Răzvan” Oradea au obținut 4 medalii la Campionatul Național de box feminin

Fetele au urcat în ring la Eforie Nord FOTO: facebook Federația Română de Box
7 September 2026 13:32
La Eforie Nord s-a desfășurat Campionatul Național de box feminin la cadete, junioare, tineret și senioare. Printre cluburile care au punctat la capitolul medalii s-au numărat și Basti Box Salonta și ACS „Moga Răzvan” Oradea.
La Eforie Nord s-a desfășurat Campionatul Național de box feminin la cadete, junioare, tineret și senioare. Printre cluburile care au punctat la capitolul medalii s-au numărat și Basti Box Salonta și ACS „Moga Răzvan” Oradea.

Trimite articolul

X

Trei sportive legitimate la Basti Box Salonta s-au întors cu medalii de la Eforie Nord: Lorena Daria Moza – argint, Diana Elisa Liber și Andreea Raluca Ilie – bronz.
La categoria 48 kg junioare au urcat în ring 6 pugiliste. În primul tur, Lorena Daria Moza a învins-o pe Andrea Maria Radu (CS Târgoviște), după care s-a calificat în finală trecând și de Daria Antonia Nani (CSM Danubiu Tulcea). În finală, Lorena a pierdut cu Alexia Elena Stoica (CSM Olimpia București), care a câștigat în acest an și Cupa României, fiind componentă a lotului național. Lorena Daria Moza este legitimată la Basti Box, dar se pregătește la Arad, la Liceul Tehnologic de Științe Aplicate cu profesorul Gabriel Sala, o performanță pentru pugilista care face box de doar 6 luni.

„Lorena a făcut un Campionat Național extraordinar. A întâlnit sportive foarte bune, dar a intrat în ring hotărâtă și a luptat pentru fiecare meci. Să ajungi vicecampioană a României după nici șase luni de box este o performanță care spune foarte multe despre potențialul ei”, spune antrenorul Sebastian Silaghi, care a asistat-o în ring la Eforie Nord.

La cadete 52 kg, 5 sportive s-au luptat pentru cele 4 medalii puse în joc la această categorie. În primul meci, Diana Elisa Liber a câștigat disputa cu Damaris Scafaru (Pandurii Târgu Jiu). Accidentată la braț, Diana a pierdut în semifinale cu Gabriela Lucia Lăzărescu (CS Otavă Viorel Focșani), cea care a devenit campioană națională. Diana Liber se pregătește la filiala din Tinca a CS Basti Box.

A doua medalie de bronz pentru Basti Box a fost adusă de Andreea Raluca Ilie la senioare 80 kg, la care au participat doar 3 sportive. Andreea a pierdut prin abandon în repriza a doua meciul cu Mădălina Maria Ciuma (ACS Ringul Sălăjean Zalău), care a și câștigat finala.

Cele trei pugiliste au fost însoțite de antrenorii Sebastian Silaghi și Alexandru Merge, antrenorul filialei Tinca.

„Sunt fericit că la acest campionat am reușit să obținem 3 medalii importante. Sportivele au muncit mult în acest an și se văd rezultatele prin medaliile strălucitoare obținute”, spune Alexandru Merge.

Bronz pentru Barbara Panna Dobrai
La categoria 57 kg junioare au participat 6 sportive, iar Barbara Panna Dobrai (ACS „Moga Răzvan” Oradea) a reușit să obțină medalia de bronz. În primul meci orădeanca a învins-o pe Alina Denisa Drăgușin (CS Teleorman), medaliata cu bronz de anul trecut fiind nevoită să abandoneze. În semifinale, Barbara s-a duelat cu Sara Jessica Persa (CS Jucu Cluj), vicecampioană anul trecut și participantă la Campionatul European. Mai experimentată, Sara a fost declarată învingătoare la puncte și ulterior a câștigat și categoria.

„S-a văzut diferență de experiență competițională. Barbara a avut doar 3 sparringuri și nici un meci oficial înainte de această competiție. Ea a intrat în pregătire la clubul nostru de 5 luni”, a declarat antrenorul Răzvan Moga, care alături de Viorel Crăciunea, nutriționistul și practician holistic Stefan Szilasi și preparator fizic Cristian Gurău, se ocupă de pregătirea sportivei.

Prezența la Campionatul Național de box feminin a fost redusă, fiind categorii la care au participat doar două, trei sau patru sportive, astfel că au avut medalia asigurată prin simpla înscriere în competiție.
Cea mai mare concurență a fost la o categorie a fost la 46 kg junioare unde au participat 9 sportive.
Spre exemplu, la cadete au fost 9 categorii (din 16) în care s-a desfășurat doar finala, dintre care 5 s-au încheiat prin inferioritatea adversarei.

Trimite articolul

X
Taguri:
ACS Moga Răzvan Oradea ,
Basti Box Salonta ,
box ,
Campionatul Naţional ,
Eforie Nord ,
feminin ,
medalii

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Cine riscă să nu mai poată obține permisul auto. Noile criterii medicale intră în vigoare în noiembrie
    Persoanele care solicită obținerea sau reînnoirea permisului de conducere vor fi evaluate potrivit unor criterii medicale actualizate, care vizează inclusiv vederea, anumite afecțiuni psihice și consumul de substanțe care pot afecta capacitatea de a conduce. 

    FC Bihor

    „Cred mult în lotul acesta, doar că e păcat că ne-am trezit prin etapa a 11-a să fim o echipă puternică, pragmatică”
    Antrenorul Erik Lincar a început conferința de presă mulțumind celor circa 400 de spectatori care au fost prezenți pe o vreme urâtă pe Stadionul Iuliu Bodola pentru a susține pe FC Bihor la duelul câștigat cu CSM Reșița.

    FC Bihor

    Dorinel Munteanu: „FC Bihor este o echipă care știe ce vrea, chiar dacă a început mai greu campionatul”
    Un Dorinel Munteanu foarte trist la conferința de presă de după meciul pierdut cu FC Bihor Oradea.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    E definitiv. Orădeanul care l-a atacat cu o sticlă spartă pe un bărbat va sta 7 ani în închisoare pentru tentativă de omor
    Curtea de Apel Oradea a pronunțat, joi, hotărârea definitivă în cazul lui Attila Csonka, un bărbat de 49 de ani acuzat că l-a lovit în gât cu o sticlă spartă pe un bărbat alături de care a consumat alcool.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Pasajele subterane de la Crișul și Gară, gata până în septembrie 2027? Ce spune viceprimarul Oradiei
    Demarate concomitent în luna mai anul acesta, lucrările la pasajele subterane de la magazinul Crișul și de la Gară avansează într-un ritm bun, după cum apreciază viceprimarul Teofil Filimon.

    FC Bihor

    GALERIE FOTO
    FC Bihor Oradea începe să urce. Modan și Bota au rezolvat ecuația derby-ului cu CSM Reșița
    Dacă plouă....joacă FC Bihor și câștigă. Așa s-a întâmplat și în 11 octombrie, când „roș-albaștrii” au învins cu 1-0 pe FC Bacău, iar partida de joi cu CSM Reșița s-a disputat tot pe o vreme ploioasă și au mai adăugat 3 puncte în clasament.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X