Delegaţia României cuprinde 12 sportivi şi este condusă de preşedintele FR Scrimă, Mihai Covaliu. Printre scrimerii români prezenţi la competiţie se află orădeanca Bianca Benea. Aceasta va lua startul în proba de spadă cadete. În vârstă de 14 ani, Bianca participă pentru a doua oară la Campionatul European, după ediţia de anul trecut, când s-a situat pe locul 59 dintr-un total de 93 de concurente. Spadasina orădeană a progresat însă mult în ultimul sezon, iar acum este îndreptăţită să spere la o evoluţie cât mai bună şi de ce nu, chiar la o clasare pe podium. Ea este considerată drept o mare speranţă a spadei româneşti. Bianca Benea este însoţită la CE din Israel de antrenorul emerit al CSM Oradea, Nicolae Ille.
Benea participă la CE de cadete
La Ierusalim are loc în aceste zile Campionatul European de scrimă pentru cadeţi şi juniori.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Christian Boros a participat la ediția 2026 a Champions Bowl World Finals, o competiție din tenisul mondial destinată copiilor și juniorilor cu vârstele de 9-18 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 21 de ani a fost arestat pentru 30 de zile în urma a două incidente violente, produse în plină stradă – unul chiar în centrul municipiului Oradea. Potrivit portalului instanțelor, este vorba despre David Simon, un individ cu antecedente penale, care a comis faptele la distanță de o lună una față de cealaltă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă s-a produs luni, 5 octombrie, în zona intersecției străzii Ovidiu Densușianu cu strada Henrik Ibsen, din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei i-a sancționat disciplinar pe stareța Mina Bădilă și preotul duhovnic Atanasie Paleu în urma evenimentului din 13 septembrie când, la Mănăstirea Sfintei Cruci, l-au numit pe Călin Georgescu, prezent la slujbă, „președinte ales”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din luna septembrie, două hotărâri prin care mai multe locuințe și spații aflate în proprietatea municipalității vor fi scoase la licitație în vederea închirierii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru o femeie care decide să plece de lângă agresor, ordinul de protecție nu rezolvă tot: rămâne întrebarea unde va dormi, mai ales dacă are copii. DAS Oradea vrea un centru rezidențial cu șase locuri, printr-un proiect de 2,5 milioane de lei propus pentru finanțare europeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!