Trei sportivi de la CSŞ LPS Bihorul (antrenor Nelu Pop) au reuşit să se claseze pe podium, obţinând calificarea la etapa finală a competiţiei: Bogdan Rus, locul I; Marius Onaka, locul III; Darius Colţea, locul V. A mai participat Alin Crăciun. Faza finală va avea loc la Mangalia, în perioada 18-20 octombrie.
Calificaţi la etapa finală a CN de lupte greco-romane
La Braşov a avut loc etapa de zonă a Campionatului Naţional de lupte greco-romane pentru copii II.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La sediul Primăriei Valea lui Mihai a semnat contractul de execuție pentru realizarea unui parc fotovoltaic destinat producerii energiei electrice necesare instituțiilor publice din oraș.
Economic
Începând din această vară, persoanele care prestează muncă ocazională cu ziua vor primi o remunerație mai mare, ca urmare a majorării salariului minim brut pe economie.
Economic
Perioadele în care angajatorii nu achită contribuțiile de asigurări sociale (CAS) continuă să fie recunoscute drept stagiu de cotizare, potrivit legislației actuale privind sistemul public de pensii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După aproape doi ani de întârzieri și proceduri administrative contestate, una dintre cele mai importante investiții în infrastructura edilitară din comuna Ineu intră oficial în faza de execuție.
Bihon CSM Oradea
Liga Națională de baschet masculin a programat sâmbătă ultima etapă din cadrul sezonului regulat, care a stabilit clasamentul definitiv, decisiv pentru programul din play off.
Citiți principiile noastre de moderare aici!