Realitatea de la faţa locului a fost însă diferită, Nitramonia oferind o replică modestă, mult sub aşteptări. Văzând prestaţia de sâmbătă a oaspeţilor, este greu de înţeles cum au putut aceştia să ne învingă în primul tur al campionatului, când partida s-a încheiat cu scorul de 30-23 pentru Nitramonia. Acel eşec ne-a costat până la urmă foarte scump, contribuind serios la pierderea primului loc în serie, care asigură promovarea directă.
Meciul de sâmbătă a fost fără istoric, fiind la discreţia gazdelor, care au marcat practic când au vrut. Orădenii s-au distanţat încă din prima repriză, scoruri 5-1, 8-2, 15-5, 24-11 la pauză. Antrenorul Adrian Rus a trimis în teren mai mulţi jucători de rezervă, rulând întregul lot avut la dispoziţie.
Din echipa noastră au absentat portarul Borodi şi extrema Albu, ambii accidentaţi. Gazdele şi-au făcut datoria şi în repriza secundă, continuându-şi seria golurilor. Meciul s-a încheiat cu o diferenţă de nu mai puţin de 25 de goluri în favoarea orădenilor, scor 46-21, fapt care spune totul despre diferenţa de valoare dintre cele două echipe.
Campionatul Diviziei A se va întrerupe timp de două săptămâni, perioadă în care CSM Oradea va disputa mai multe partide de verificare, în compania unor echipe de primă divizie, pentru a se pregăti pentru baraj. Sunt vizate meciuri cu HC Minaur Baia Mare, Poli Izometal Timişoara şi altele.
Nutiu Gavril
Citiți principiile noastre de moderare aici!