„Băieţii şi-au dorit foarte mult să câştige. Pentru acest titlu de campioni ne pregătim de patru ani. Este o performanţă deosebită atât pentru copii, cât şi pentru cei care au fost alături de ei. Avem jucători care au spiritul şi motivaţia pentru a ajunge fotbalişti, iar mentalitatea de învingători şi-au hrănit-o cu rezultate pozitive. Meritul este al copiilor şi al celor din conducere, care au fost alături de noi”, a explicat Ghiţ.
Antrenorul consideră că meciul din finală a fost cel mai greu în această campanie. „Gloria a fost un adversar dificil, o echipă bine organizată, care a înscris gol repede. Am crezut tot timpul că putem reveni, deoarece îi cunosc foarte bine pe băieţi”, a conchis Gheorghe Ghiţ.
Teodor Biris
Ghiţ: „O performanţă deosebită”
ORADEA - Tânărul antrenor Gheorghe Ghiţ şi-a înscris în palmares primul titlu de campion naţional reuşit cu CF Liberty.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din 25 mai până în 17 iunie are loc sesiunea de înscriere a copiilor la creșă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an și 4 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident tragic a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai, în centrul Oradiei, pe strada Vasile Alecsandri.
Bihon CSM Oradea
CSA Steaua București și CSM Oradea s-au întâlnit vineri seara la Bazinul Steaua, în meciul 3 din finala Superligii Naționale de polo. Partida s-a încheiat cu scorul de 15-14, după o dispută echilibrată și tensionată, care a avut nevoie de penalty-uri de departajare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de vineri, 22 mai, în jurul orei 19:20, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă aflată în construcție, situată pe strada Calea Clujului din municipiul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou incident a avut loc pe Centura Oradea, la doar o zi după ce un șofer a fost filmat circulând pe contrasens în apropierea magazinului Auchan.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!