Este o înfrângere grea, care reduce dramatic şansele echipei noastre de a câştiga Seria C a Diviziei A şi a obţine promovarea directă în Liga Naţională. „Noi am pierdut partida în prima repriză, în care echipa a jucat slab. În repriza secundă, jucătorii şi-au revenit şi au dovedit că pot juca un handbal de calitate. Au luptat şi şi-au dorit un rezultat bun dar, din păcate, nu l-au obţinut. Nu am reuşit să gestionăm finalul de meci”, ne-a declarat directorul CS Municipal, Petruţ Drăgan.
Primă repriză slabă
Partida a avut o desfăşurare dramatică, ambele echipe aflându-se succesiv la conducerea ostilităţilor, dar gazdele au controlat mai mult jocul. HC Odorhei a deschis scorul, dar Simeria a egalat, iar Liberţ şi Munea au marcat pentru 1-3. Gazdele au revenit apoi în forţă, scoruri 5-3, 8-5 ( 15). HC Odorhei se menţine la cârma jocului, conducând cu 10-6 şi 12-8. Prima repriză se încheie cu un avantaj destul de consistent al localnicilor, scor 15-10. Repriza secundă a început cu acelaşi aspect al jocului. HC Odorhei şi-a mărit avantajul, scoruri 16-10, 21-15. În minutul 39, arbitrii i-au acordat cartonaşul roşu orădeanului Munea, care a faultat din spate un jucător al gazdelor, scăpat pe contraatac.
Final dramatic
„A fost o decizie exagerată a arbitrilor. Munea a făcut un simplu fault de joc şi merita să fie doar eliminat, nu descalificat. Nu doresc să incriminez arbitrajul, chiar dacă acesta nu ne-a fost deloc favorabil. Aproape toată repriza secundă am jucat în inferioritate numerică, chiar dacă pe foaia de joc au fost consemnate doar şase eliminări împotriva echipei noastre. În realitate, au fost mult mai multe”, a afirmat directorul Petruţ Drăgan. Orădenii au avut însă tăria să revină în joc şi să egaleze, scor 21-21 ( 40), prin golul lui Simeria.
Au urmat câteva minute de egalitate, scoruri 22-22, 25-25. CS Municipal reuşeşte să preia conducerea, scor 26-28 ( 52). Din nefericire, gazdele înscriu apoi trei goluri consecutive, scor 29-28, reuşind apoi să-şi menţină avantajul până la finalul întâlnirii. Rezultatul final, 31-30, consemnează a treia victorie directă a celor de la HC Odorhei în faţa echipei noastre.
Gavril Nutiu
Trimite articolul
Xechipa asta penibila trebuie desfiintata! incetati finantarea submediocritatii din bani publici!!!!!!
echipa are inca sanse,mici,dar ele exista.
jucatorii trebuie sa creada in sansa lor,trebuie sa lupte pana la capat chiar daca este greu!
sunt oameni care inca ii sustin si au incredere in ei!
le urez multa bafta baietilor!