Preşedintele Carmen Tocală a înaintat propunerea către clubul şi municipalitatea orădeană înainte de debutul turneului final al CN de cadete. Federaţia explică preferinţa pentru echipele din Timişoara şi Oradea prin faptul că aceste oraşe se află aproape de graniţa de vest, iar cheltuielile de deplasare ar fi astfel mai scăzute.
Directorul CS Municipal, Petruţ Drăgan, este însă foarte reţinut vis-a-vis de o eventuală înscriere a formaţiei CSM Leonardo în cupele europene. „Noi deocamdată nu avem echipă, aceasta este realitatea. Este adevărat, suntem în discuţii cu sponsori şi mai mulţi jucători, dar deocamdată nimic nu este definitivat. Dacă vom reuşi să ne facem echipă, nu excludem posibilitatea de a ne înscrie, dar cel puţin deocamdată nu putem să ne gândim la aşa ceva”, ne-a declarat oficialul orădean. Referitor la starea actuală a formaţiei, Drăgan spune că aşteaptă în continuare ca sponsorul din sezonul trecut, SC Leonardo, să-şi onoreze promisiunea de a achita salariile restante. „Eu le-am promis jucătorilor că le vom plăti datoria. Chiar dacă mulţi dintre ei nu mai doresc să continue cu CSM Leonardo, eu doresc să ne onorăm obligaţiile financiare”, a declarat directorul CS Municipal.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!