Jucatoarea oradeana Isabela Varga, legitimata la divizionara A de fotbal feminin CS Motorul, a fost convocata la data de 10 ianuarie 2006 la lotul national. Reprezentativa României va efectua în a doua jumatate a lunii ianuarie turnee de pregatire în Portugalia si Emiratele Arabe Unite.
Scris de IM:JURNAL_BIHOREAN-Jucatoarea oradeana Isabela Varga, legitimata la divizionara A de fotbal feminin CS Motorul, a fost convocata la data de 10 ianuarie 2006 la lotul national. Reprezentativa României va efectua în a doua jumatate a lunii ianuarie turnee de pregatire în Portugalia si Emiratele Arabe Unite.
Stadionul nou din Oradea de care se vorbește din 2019 a mai trecut de o etapă. Lupta în justiție a constructorilor a durat circa 11 luni, iar site-ul arenacontruct.ro a anunțat că decizia Curții de Apel București este favorabilă constructorului desemnat inițial.
La capitolul plecări de la FC Bihor se mai adaugă un nume. Anunțat că nu mai intră în vederile antrenorului Erik Lincar pentru noul sezon, Andreas Chirițoiu a ajuns la un acord cu conducerea clubului privind rezilierea contractului scadent în vara anului 2027.
Joi, 18 iunie, a început așternerea primului strat de asfalt pe pasajul suprateran de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix.
Elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială Henri Coandă Oradea au încheiat cu succes anul școlar, marcând un moment important în parcursul lor educațional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!