Luceafărul Oradea – Viitorul Marghita (la Baza Sportivă Luceafărul), FC Bihor II – FC Hidişel (la Stadionul Iuliu Bodola), CSU Partium Oradea – Crişul Sântandrei (la stadionul din Paleu) şi CSO Ştei – CF Bihorul Beiuş.
Miercuri sunt programate „sferturile” Cupei României
Meciurile contând pentru „sferturile de finală” ale Cupei României, faza judeţeană, se vor desfăşura miercuri, de la ora 17:00, după următorul program:
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Marghita a pronunțat zilele trecute sentința în cazul unui bărbat acuzat că ar fi agresat sexual două fetițe, cu vârste de 7, respectiv 8 ani, pe care le-ar fi chemat în curtea locuinței sale din Valea lui Mihai și le-ar fi atins în zone intime.
1
BIHON Sport local
Plecat în fotbalul german în urmă cu opt ani, portarul orădean Alin Goia, cunoscut după activitatea avută la Luceafărul Oradea și FCM Târgu Mureș, își continuă progresul în cariera de antrenor.
BIHON Sport local
Peste 1.200 de copii și juniori, reprezentând 90 de echipe din toată țara au participat la ediția XXI-a a turneului Cupa Viitorul, desfășurat săptămâna trecută la Zalău. Au fost 9 categorii de vârstă, începând cu 2012 și terminând cu 2020, iar județul Bihor a fost singurul care a avut două câștigătoare.
Economic
Cetățeniicare au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate vor avea, în anumite condiții, posibilitatea de a le aduce în legalitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, a fost condamnat vineri, 21 august, la 5 ani de închisoare, cu executare, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii antidrog și procurorii DIICOT au documentat patru tranzacții efectuate de acesta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Dobrești se pregătește o schimbare în modul de încălzire a locuințelor și clădirilor publice.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!