La antrenamentul de ieri au participat doar 15 jucători, nouă fiind afectaţi de probleme medicale. Opriceană, Săndulescu şi Ardelean au suferit accidentări şi au fost trimişi la Oradea deoarece vor reveni abia peste cinci-şapte zile. Răceala i-a pus la pat pe Muscă, Gongolea, Ambruş şi Lukacs, iar Ţârcă şi V. Florea urmează să revină în aceste zile după entorsa, respectiv contuzia suferită. „Suntem o adevărată infirmerie. Numai probleme de natură medicală am avut în acest cantonament. Sper să scăpăm de ele până la startul campionatului şi să avem tot lotul valid”, spune antrenorul Gheorghe Silaghi.
În această săptămână, ultima a cantonamentului, FC Bihor are programate încă trei jocuri de verificare: marţi cu Bocs (locul 10), joi cu Jaszbereny (locul 5) şi sâmbătă cu Baktaloranthaza (locul 8), toate trei din Liga a II-a maghiară. La Jasbereby, orădenii îl vor avea adversar pe Fele Sandor, care a evoluat în trecut la FC Bihor. După revenirea din Ungaria, FCB va mai susţine două meciuri amicale cu Arieşul Turda (20 februarie) şi CF Bihorul Beiuş (23 februarie), acesta din urmă fiind programat la Oradea.
Teodor Biris
Nouă indisponibili la FC Bihor
DEBRETIN - Dacă rezultatele obţinute în meciurile amicale sunt dintre cele mai bune, nu acelaşi lucru se poate spune despre starea de sănătate a jucătorilor FC Bihor.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Educație
Schimbarea conducerii Inspectoratului Școlar Județean Bihor ar urma să aibă loc luni, 2 noiembrie. Actualul inspector școlar general, Alin-Serafim Ștefănuț, a declarat vineri seara, pentru BIHON, că nu a văzut încă ordinul prin care ar urma să fie înlocuit, dar că acesta ar fi putut fi transmis după încheierea programului de lucru.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din 30 octombrie a fost inclus și un punct privind eliberări și numiri în funcția de prefect.
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix a fost învinsă de penultima clasată, în timp ce CS Bihorul Beiuș a încasat 5 goluri în deplasarea de la Recea, maramureșenii reușind să învingă în acest tur toate cele 4 echipe bihorene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cinema Palace Lotus Center din Oradea a fost gazda unei întâlniri speciale cu actorii Pavel Bartoș și Smiley, care au ajuns în oraș în cadrul caravanei de promovare a filmului „Vacanță All Inclusive”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectul de hotărâre privind prelungirea cu încă cinci ani a închirierii clădirii și terenului de pe strada Moscovei nr. 1-3, unde funcționează Liceul Teoretic „Ady Endre” și Grădinița cu Program Prelungit „Orsolya”, a fost inclus inițial pe ordinea de zi a ședinței ordinare din 29 octombrie, dar ulterior retras.
2
Educație
După măsurile de austeritate impuse în timpul guvernării Bolojan, învățământul ar urma să piardă încă 305 milioane de lei din finanțarea de la stat, iar cercetarea peste 77 de milioane. Reducerile sunt prevăzute în proiectul primei rectificări bugetare din 2026, discutat vineri, 30 octombrie, de Guvernul condus de Luca Niculescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!