Campioana naţională en titre, Crişul Oradea (antrenori Ciprian Câmpianu, Eugen Băjenaru) şi-a onorat cartea de vizită, clasându-se pe primul loc. Echipa orădeană a înregistrat patru victorii şi un egal: 6-5 cu Steaua, 12-1 cu Viitorul Cluj, 9-1 cu CSM Cluj, 9-7 cu Dinamo, respectiv 7-7 cu Rapid. Derby-ul turneului a fost meciul Dinamo – Crişul, câştigat fără probleme de orădeni. Clasamentul după primul turneu final este: 1. Crişul, 13 puncte; 2. Dinamo, 12 p; 3. Steaua, 9 p; 4. Rapid, 6 p; 5. CSM Cluj, 3 p; 6. Viitorul Cluj, 0 p. Crişul a luat o opţiune serioasă la câştigarea titlului de campioană, înaintea celui de-al doilea turneu final, care va avea loc la Oradea. Antrenorii orădeni sunt însă circumspecţi. „Încă nu suntem campioni, se poate întâmpla orice, pentru că echipa noastră este mult mai tânără faţă de celelalte adversare. Noi avem în lot un singur jucător născut în 1996, Szabó Rolánd, ceilalţi sunt din 1997 şi 1998”, ne-a declarat antrenorul Eugen Băjenaru.
Opţiune serioasă la titlu
Piscina „Anatolie Grinţescu” din Complexul Dinamo a găzduit primul turneu final al CN de polo pentru juniori I.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni prognoza pentru perioada 2–15 martie, anunțând temperaturi peste normal în următoarele zile, urmate de o răcire a vremii după 10 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România are nevoie de o reglementare actualizată a profesiei de psiholog, într-un domeniu care ține direct de sănătatea mintală a populației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectul cicloturistic Velo Apuseni, anunțat ca una dintre investițiile majore pentru dezvoltarea turismului în vestul țării, a fost pus pe pauză.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 3 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliul Județean Bihor, Mircea Mălan, a anunțat, într-o conferință de presă, că instituția a depus mai multe fișe de proiect la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru a obține finanțare destinată elaborării studiilor și documentațiilor tehnico-economice pentru mai multe proiecte, care fie depuse pentru alocarea fondurilor necesare în ciclul de finanțare 2028- 2034.
Citiți principiile noastre de moderare aici!