ARAD - Conducerile cluburilor Liberty Salonta şi UTA au ajuns, luni seara, la un acord pentru împrumutul jucătorului Robert Iacob (26 ani) la „bătrâna doamnă”, până în vară.
ORADEA - Echipa naţională de polo a participat în weekend la turneul internaţional de la Kecskemét, dotat cu Cupa Volvo. Reprezentativa noastră s-a situat pe locul III, înregistrând o victorie, 16-6 cu Canada, şi două înfrângeri, 7-16 cu Ungaria şi 10-11 cu Canada.
ORADEA - Returul Ligii a doua debutează sâmbătă, pe 1 martie, dar ambele echipe bihorene din acest eşalon vor intra în scenă abia duminică.
SALONTA - Juniorii de la CF Liberty continuă să participe la turnee prestigioase peste hotare. După grupa 1991-1992, care a luat parte la competiţii organizate de Piacenza şi Real Madrid, acum e rândul juniorilor născuţi în anii 1994-1995 să joace la un turneu important.
ORADEA - Prima etapă a returului din Liga I de fotbal feminin a consemnat un succes categoric pentru CS Motorul, care a dispus de CS Negrea Reşiţa cu scorul de 17-0 (10-0).
KECSKERNET - Reprezentativa de polo a României a înregistrat o victorie şi două înfrângeri la turneul internaţional de la Kecskemét, clasându-se pe locul III în clasamentul final al competiţiei.
ORADEA - Conform aşteptărilor, echipa orădeană a avut parte de un meci facil în compania formaţiei clasate pe ultimul loc în Divizia A, CS Unirea Dej.
BUCURESTI - CSM Leonardo a suferit cea mai drastică înfrângere de la revenirea în prima divizie, în meciul contând pentru etapa a XVIII-a.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Derna va beneficia de un sistem extins de supraveghere video, printr-un proiect finanțat prin PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Tileagd a fost puse în funcțiune noile stații de încărcare pentru vehicule electrice, investiția fiind realizată cu fonduri europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local din Valea lui Mihai a aprobat recent documentația necesară pentru achiziționarea, prin licitație publică, a serviciilor medicale veterinare de microcipare și sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor acestora.
România
Milioane de pensionari din România vor primi pensiile aferente lunii iunie 2026 după un calendar modificat, din cauza zilelor libere legale de la începutul lunii.
România
Patru din zece români consideră că organizarea de alegeri parlamentare anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru depăşirea actualei crize politice, în timp ce peste jumătate preferă formarea unui nou guvern bazat pe actualele partide din Parlament, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, realizat în perioada 11-14 mai 2026.
Economic
Autoritățile fiscale au oficializat în ultimele săptămâni introducerea în formularul 100 a două noi contribuții de solidaritate cu aplicare temporară.
Economic
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va modifica substanțial modul în care sunt realizate tranzacțiile cu autovehicule în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din 25 mai până în 17 iunie are loc sesiunea de înscriere a copiilor la creșă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an și 4 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident tragic a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai, în centrul Oradiei, pe strada Vasile Alecsandri.
1
Bihon CSM Oradea
CSA Steaua București și CSM Oradea s-au întâlnit vineri seara la Bazinul Steaua, în meciul 3 din finala Superligii Naționale de polo. Partida s-a încheiat cu scorul de 15-14, după o dispută echilibrată și tensionată, care a avut nevoie de penalty-uri de departajare.