ORADEA - În calitate de campioană a României, echipa de polo CSM Leonardo va participa la ediţia 2007/2008 a Euroligii. Echipa orădeană a fost prezentă de altfel şi anul trecut la această competiţie, fapt care a ajutat-o să realizeze un salt valoric.
ORADEA - Turneul naţional de tenis dotat cu Trofeul Axa Design a consemnat evoluţiile bune ale sportivilor orădeni, care s-au impus la majoritatea categoriilor de vârstă. Concursul s-a aflat la ediţia inaugurală şi a oferit premii în valoare de 3.000 RON.
BUCUREŞTI - Rezervă în primele trei etape ale Ligii 1, arbitrul orădean Laurenţiu Danşa a fost delegat să conducă meciul UTA - U Cluj, programat duminică de la ora 17.
Gyula - Echipa de fotbal feminin CS Motorul a susţinut două meciuri de verificare în Ungaria, înregistrând victorii la scor: 6-1 cu Gyula şi 6-0 cu Nyiregyháza, ambele fiind formaţii din prima ligă maghiară.
ORADEA - Antrenorul echipei FC Bihor II, Horia Rădulescu, a anunţat că nu va conta în acest sezon pe jucătorii Lupo, Pătulea, Mişuriak şi portarul Giura. „Deocamdată, cei patru nu pot emite pretenţii să fie titulari şi prefer să-i împrumutăm şase luni sau un an la echipe din Liga a III-a sau Liga a IV-a.
Birmingham - Internaţionalul de juniori Adrian Buştea (17 ani), legitimat la KinderJunior Oradea, a plecat să susţină probe de joc la gruparea Birmingham City din Premier League. „Fotbalistul a plecat duminică în Anglia. Sper să lase o impresie cât mai bună şi să-i convingă pe englezi.
ORADEA - Reveniţi din cantonamentul de la Stâna de Vale, baschetbaliştii orădeni se pregătesc la sala de jocuri sportive a LPS Bihorul, sub comanda antrenorilor Kósa Zoltán şi Veres Attila.
DEBRECEN - Într-un joc de verificare, CF Liberty a întâlnit echipa Al Shamal (Qatar), grupare la care evoluează din 2005 şi olandezul Ronald de Boer (37 ani), fost jucător la Ajax, CF Barcelona sau Glasgow Rangers.
PETROSANI - Ziua de joi nu va fi uitată prea curând de fostul fundaş stânga al FC Bihor, Mihai Lungan. Actualmente sub contract cu Jiul, fotbalistul a fost trimis să se pregătească la echipa a doua.
ORADEA - Poloistul orădean Florin Bonca salută performanţele foştilor săi coechipieri de la reprezentativă.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea conduce cu 2-1 în seria cu CSA Steaua București, după primele trei meciuri din finala Superligii Naționale de polo.
Cultură
Artistul este o prezenţă constantă la festivalurile şi târgurile din ţară, atât cu instrumente muzicale, cât şi cu jonglerii.
BIHON Sport local
După 1-1 în sezonul regular, 0-1 și 2-2 în play-off, CS Oșorhei a reușit să învingă pe Transilvania Sport Academy, echipă care nu mai pierduse niciun joc în actualul campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal în care au fost implicați, după ce au consumat alcool o seară întreagă alături de un vecin, le-a adus unui bărbat din Apateu și fiului său minor o condamnare penală și obligația de a-i plăti consăteanului pe care l-au bătut daune morale de 10.000 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Derna va beneficia de un sistem extins de supraveghere video, printr-un proiect finanțat prin PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Tileagd a fost puse în funcțiune noile stații de încărcare pentru vehicule electrice, investiția fiind realizată cu fonduri europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local din Valea lui Mihai a aprobat recent documentația necesară pentru achiziționarea, prin licitație publică, a serviciilor medicale veterinare de microcipare și sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor acestora.
România
Milioane de pensionari din România vor primi pensiile aferente lunii iunie 2026 după un calendar modificat, din cauza zilelor libere legale de la începutul lunii.
România
Patru din zece români consideră că organizarea de alegeri parlamentare anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru depăşirea actualei crize politice, în timp ce peste jumătate preferă formarea unui nou guvern bazat pe actualele partide din Parlament, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, realizat în perioada 11-14 mai 2026.
1
Economic
Autoritățile fiscale au oficializat în ultimele săptămâni introducerea în formularul 100 a două noi contribuții de solidaritate cu aplicare temporară.
Economic
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va modifica substanțial modul în care sunt realizate tranzacțiile cu autovehicule în România.