TIMIŞOARA - Liberty şi-a măsurat ieri forţele cu Poli II Timişoara, într-un joc de pregătire, terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0). Salontanii au marcat primii, în minutul 65, când Dobrescu a driblat doi adversari, a pasat înapoi pentru Deaconescu, care a punctat cu un şut de la 18 metri.
ORADEA - Pe lângă jucători şi antrenori, judeţul Bihor va fi reprezentat în prima ligă şi de arbitri. Alături de asistentul FIFA Octavian Şovre, o prezenţă constantă la meciurile din L 1, au mai arbitrat jocuri pe prima scenă Ciprian Danşa, Ştefan Erdei (la centru) şi Dorin Mudura (asistent).
CIHEI - Echipa din Liga a III-a, Lotus Băile Felix, s-a distrat ieri cu juniorii republicani A ai echipei UT Arad, de care au dispus cu scorul de 11-1 (4-0). Golurile au fost marcate de P. Luca (2), Ţârlea (2), Merce (2), Cuc (2), Matei (2) şi Iova.
MARGHITA - Într-un joc de pregătire, Frontiera Oradea a învins în deplasare echipa Bihoreana Marghita cu scorul de 4-2 (3-0). Golurile învingătorilor au fost marcate de Ilisie (2), Marton şi C. Popa.
ORADEA - Restaurantul „Ciuperca” a găzduit ediţia inaugurală a Cupei Cooperaţiei. Competiţia a fost organizată de CS al Veteranilor Oradea, cu sprijinul financiar al Icomcoop Oradea şi UJCC Bihor.
ORADEA - Steliştii vor ateriza la Oradea vineri, în jurul orei 18:30, după care se vor caza la Hotel Continental, şi vor pleca spre Bucureşti imediat după meciul cu UTA, programat duminică de la ora 14:00.
TATA - Componenţii lotului naţional de judo, pregătit de antrenorii Adrian Croitoru şi Vasile Blendica, se află într-un stagiu de pregătiri în localitatea maghiară Tata. Judoka români au participat săptămâna trecută la Cupa Mondială, competiţie care a avut loc la Budapesta.
ARAD - La Arad vor avea loc la finele săptămânii întrecerile CN individual de judo pentru cadeţi. Judoul orădean va fi reprezentat de sportivi de la JC Liberty CSŞ LPS Bihorul, pregătiţi de antrenorul Aurelian Fleisz.
ATENA - Atleta orădeană Andrea Ispán participă la finele săptămânii la Campionatele Balcanice pentru seniori, urmând să ia startul în proba de săritură în înălţime.
BUDAPESTA - Patru judoka orădeni au luat parte la întrecerile Cupei Mondiale la judo, competiţie găzduită de capitala Ungariei. Trei dintre aceştia - Dan Fâşie (66 kg), Marian Halas şi Adrian Checiu (ambii la 81 kg) - au făcut parte din lotul naţional, iar al patrulea, Gheorghe Pop (100 kg), a participat din partea CSM JC Liberty.
powered by Surfing Waves

Bihon CSM Oradea

Orădenii vor să câștige finala în meciul de duminică. „Să ne întoarcem acasă campioni!”
CSM Oradea conduce cu 2-1 în seria cu CSA Steaua București, după primele trei meciuri din finala Superligii Naționale de polo.

Cultură

Artur Sas transformă buteliile în instrumente muzicale și aduce spectacolul în stradă
Artistul este o prezenţă constantă la festivalurile şi târgurile din ţară, atât cu instrumente muzicale, cât şi cu jonglerii.

BIHON Sport local

Liga 4 Bihor, play-off: CS Oșorhei a administrat liderului prima înfrângere din acest sezon
După 1-1 în sezonul regular, 0-1 și 2-2 în play-off, CS Oșorhei a reușit să învingă pe Transilvania Sport Academy, echipă care nu mai pierduse niciun joc în actualul campionat.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă privind înlocuirea și extinderea rețelelor de apă din Cartierul Nufărul

BIHON CAO

Anunț de întrerupere a furnizării de apă potabilă Calea Aradului spre DN79 – Aeroportul Internațional Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Zona Ogorului și comunele Sânmartin, Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica, Lăzăreni

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tată și fiu, obligați să-i plătească 10.000 de lei, daune morale, unui vecin pe care l-au bătut după ce au băut împreună
Un scandal în care au fost implicați, după ce au consumat alcool o seară întreagă alături de un vecin, le-a adus unui bărbat din Apateu și fiului său minor o condamnare penală și obligația de a-i plăti consăteanului pe care l-au bătut daune morale de 10.000 de lei.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Derna își extinde sistemul de supraveghere: 77 de camere video noi vor fi montate în comună
Comuna Derna va beneficia de un sistem extins de supraveghere video, printr-un proiect finanțat prin PNRR.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Mobilitate electrică în Bihor: Tileagd a deschis noile stații de încărcare finanțate din fonduri europene
În comuna Tileagd a fost puse în funcțiune noile stații de încărcare pentru vehicule electrice, investiția fiind realizată cu fonduri europene.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Primăria Valea lui Mihai finanțează sterilizarea a până la 800 de câini în următorii trei ani
Consiliul Local din Valea lui Mihai a aprobat recent documentația necesară pentru achiziționarea, prin licitație publică, a serviciilor medicale veterinare de microcipare și sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor acestora.

România

Milioane de pensionari vor primi pensiile mai târziu în iunie 2026, după modificarea calendarului de plată
Milioane de pensionari din România vor primi pensiile aferente lunii iunie 2026 după un calendar modificat, din cauza zilelor libere legale de la începutul lunii.

România

Patru din zece români vor alegeri anticipate, însă majoritatea preferă formarea unui nou Guvern
Patru din zece români consideră că organizarea de alegeri parlamentare anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru depăşirea actualei crize politice, în timp ce peste jumătate preferă formarea unui nou guvern bazat pe actualele partide din Parlament, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, realizat în perioada 11-14 mai 2026. 1

Economic

Noi contribuții de solidaritate introduse de ANAF în Declarația fiscală 100
Autoritățile fiscale au oficializat în ultimele săptămâni introducerea în formularul 100 a două noi contribuții de solidaritate cu aplicare temporară.

Economic

Contractul de vânzare-cumpărare auto se schimbă: și cumpărătorul trebuie să fie „fără datorii”
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va modifica substanțial modul în care sunt realizate tranzacțiile cu autovehicule în România.