A fost unul dintre jucătorii de bază ai lui FC Bihor în sezonul precedent, iar acum își face loc printre vedetele din Liga 1. Sebastian Ianc a marcat 3 goluri pentru FC Botoșani în perioada de pregătire și dă semnale că primul eșalon fotbalistic al României nu va fi o povară pentru el. Mijlocașul orădean a visat momentul debutului în prima ligă și speră să le cauzeze probleme „granzilor” care se bat pentru titlul de campioni naționali.
Desfăşurat la Brăila, Campionatul Naţional de înot pentru copii de 11-13 ani a reunit nu mai puţin de 460 de sportivi, provenind de la 60 de cluburi din întreaga ţară.
Reprezentativa de polo a României a învins categoric Georgia în meciul său de debut de la Campionatul European, scor 11-6 (3-4, 3-1, 2-0, 3-1).
Poloiştii tricolori debutează luni în Grupa B a Campionatului European 2014.
Vineri a avut loc tragerea la sorţi a primei faze din ediţia 2014/2015 a Cupei României la fotbal. CSC Sânmartin va avea ca adversară echipa Sănătatea Cluj-Napoca.
ACS King Pong Oradea organizează un turneu de tenis de masă, la data de 19 iulie, de la ora 10:00, la sediul clubului (Str. Alexandru Vaida Voievod nr. 18).
Echipa de minibaschet feminin a CS Crişul, condusă de antrenoarea Ioana Croitoru, s-a clasat pe locul 6 la Campionatul Naţional.
Asociaţia Tikvah Oradea, Primăria Oradea, DJST Bihor şi CS Voinţa au organizat ediţia a doua a turneului pentru copii dotat cu Cupa Memorială Lenke Ziszovits Popper.
Lotul echipei CSC Sânmartin şi-a reluat azi pregătirile în vederea noului sezon competiţional.
La Salonta va avea loc, în perioada 10-13 iulie, ediţia 2014 a Campionatului Naţional de aeromodelism în zbor liber pentru juniori şi seniori.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Președintele Clubului Sportiv Municipal Oradea, Șerban Sere, oferă explicații despre speculațiile privind succesorul lui Cristian Achim pe banca tehnică a echipei de baschet.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comunitatea din județul Bihor este în doliu după dispariția bruscă a lui Ioan Marin Sidea, șeful Stației Hidrologice Ineu din cadrul ABA Crișuri Oradea, care a încetat din viață la sfârșitul săptămânii trecute.
BIHON Sport local
Echipa de fotbal a Universității din Oradea participă în aceste zile cu succes la turneul final al Campionatului Național Universitar 2026, care se desfășoară în județul Constanța.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a câștigat cu scorul de 79-62 meciul 4 al seriei cu Dinamo București, contând pentru semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O orădeancă și un român stabilit în Elveția au fost anchetați de Parchetul Bihor pentru înșelăciune în legătură cu achiziționarea și livrarea de linii tehnologice pentru producerea de măști, mănuși și filtru melt-blown (capabil să rețină particulele microscopice, virușii și bacteriile din aer – n. red.), în perioada pandemiei COVID-19.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima sesiune din cadrul programului gratuit de sprijin pentru persoanele cu dependențe demarat de Direcția de Asistență Socială Oradea (DAS Oradea) s-a încheiat cu succes.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, începând de vineri, 22 mai, încep lucrările de execuție la pasajele subterane magazinul Crișul și de la Gară.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circa 390 de angajaţi din domeniul jocurilor de noroc vor rămâne fără loc de muncă, potrivit intenţiilor de concediere colectivă transmise Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Rezultatele la olimpiade, promovabilitatea de 100% la Bacalaureat, proiectele europene și selecția atentă a profesorilor au transformat Colegiul Național „Onisifor Ghibu” într-unul dintre cele mai căutate din oraș. Partea mai puțin comodă a succesului: lipsa spațiului și imposibilitatea organizării cursurilor într-un singur schimb.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un recidivist de 54 de ani, din Oradea, dat în urmărire națională și internațională după ce a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru lovirea cu ciocanul a unui vecin, a fost reținut marți dimineața, de polițiștii bihoreni.
Cultură
Expoziţia va putea fi admirată în Varadinum Indoor Gallery din cadrul Filarmonica de Stat Oradea.