Locuitorii oraşului au aniversat cei 90 de ani de existenţă ai echipei locale Stăruinţa. Săcueniul a fost sâmbătă şi duminică în sărbătoare, festivităţile beneficiind de prezenţa unui public numeros, în ciuda caniculei.
În mod inexplicabil, antrenorul Virgil Preda nu a făcut parte din delegaţia României la CM din Franţa. „Am trăit emoţii extraordinare în timpul finalei, alături de colegii Ligiei Grozav, în timpul antrenamentului de vineri seară, la sala de sport a Universităţii.
Campionatele Mondiale de atletism pentru juniori II, disputate în Franţa, la Lille, au consemnat o performanţă excepţională pentru sportul bihorean.
CS Vointa a organizat în colaborare cu Primăria Oradea cea de-a III-a ediţie a Cupei de vară la tenis de câmp pentru sportivi nelegitimaţi. Competiţia a reunit la start un număr de 32 de participanţi, împărţiţi în două grupe de vârstă, 8-12 ani şi +13 ani, dar şi în două grupe valorice, iniţiere, respectiv avansaţi.
Un grup de şase copii din cadrul secţiei de înot a CS Crisul, pregătiţi de antrenorii Illés Zsolt şi Georgeta Schier, au luat parte la Campionatul Naţional de înot pentru copii, desfăşurat la Brăila.
Luptătorul orădean Balla Zsolt (23 de ani) urcă treptat pe drumul ales în Mixed Martial Arts. Sâmbăta trecută, Balla a urcat în ring la gala Ultimate Warrior Challenge 16, desfăşurată în apropiere de Londra.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Pericol public! Un șofer a fost filmat în timp ce circula pe contrasens pe Centura Oradea
Incidentul s-a petrecut în crsul zilei de joi, 21 mai.

România

Minor de 14 ani, în moarte cerebrală după ce a căzut cu o trotinetă electrică care poate atinge și 80 km/h
Un băiat de 14 ani din comuna Dumbrăvița, în apropiere de Timișoara, se află în comă la spital, după ce în cursul zilei de 15 mai a pierdut controlul asupra trotinetei electrice cu care circula.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Începe ediția 2026 a concursului internațional de atelaje de la Oșorhei. Trei zile de spectacol ecvestru
Pășunea Berkes din Oșorhei se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai importante spectacole ecvestre din România.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă privind înlocuirea și extinderea rețelelor de apă din Cartierul Nufărul

BIHON CAO

Anunț de întrerupere a furnizării de apă potabilă Calea Aradului spre DN79 – Aeroportul Internațional Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Zona Ogorului și comunele Sânmartin, Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica, Lăzăreni

Educație

Telefoanele mobile ar putea fi interzise complet în școli. Elevii nu le-ar mai putea folosi nici în pauze
Un proiect de lege depus la Camera Deputaților prevede interzicerea telefoanelor mobile pe întreaga perioadă a programului școlar, inclusiv în pauze sau în timpul activităților organizate în afara școlii. Dispozitivele ar urma să fie depozitate în spații speciale.

BIHON Sport local

Adrian Anca: „Rămân doar amintirile frumoase și efortul de a consolida un proiect aflat la început de drum în Liga 3”
Revenit în fotbal după 14 ani, exact în locul de unde a luat o pauză, fostul fotbalist bihorean Adrian Anca a încheiat la finalul sezonului colaborarea cu CS Bihorul Beiuș.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 300 de copii au participat la activitățile organizate, în Piața Unirii din Oradea, de Ziua Poliției Locale
Piața Unirii din Oradea s-a transformat într-un spațiu al jocului și al învățării, unde sute de copii au participat la activități dedicate siguranței rutiere și protejării mediului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Lărgirea străzii Lăpușului din Oradea va elimina parcările din fața blocurilor. Primăria anunță peste 180 de locuri noi
Deschiderea recentă a sensului giratoriu de deasupra pasajului Oneștilor și lărgirea străzii Lăpușului la patru benzi sunt privite de mulți orădeni ca investiții necesare pentru fluidizarea traficului din zonă.

Bihon CSM Oradea

Finala Superligii de polo se mută la București. Raul Gavriș: „Ne propunem să câștigăm”
Partidele 3 și 4 dintre CSA Steaua și CSM Oradea se dispută vineri și duminică, la Bazinul Steaua.

Cultură

Joc şi voie bună la cea de a doua ediţie a evenimentului „Danț pe Valea Mâșchii” de la Borod
Manifestarea aduce împreună peste 200 de membri ai ansamblurilor folclorice și ai grupurilor vocale din județul Bihor și din zonele apropiate

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Spărgător de mașini, devenit „loverboy”. Un recidivist din Oradea, arestat pentru că ar fi obligat două tinere să se prostitueze
Șandor Ciarnău, un bărbat de 36 de ani, din Oradea, a fost arestat miercuri de Tribunalul Bihor într-un dosar instrumentat de DIICOT Oradea, sub acuzația de trafic de persoane.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Atenție la căpușe! DSP Bihor avertizează: căpușele pot transmite boli grave în perioada petrecută în aer liber
Temperaturile ridicate și timpul petrecut tot mai des în aer liber cresc riscul contactului cu căpușele, avertizează Direcția de Sănătate Publică Bihor. Mușcăturile pot transmite boli grave, iar medicii recomandă măsuri de protecție și prezentarea rapidă la consultații dacă apar simptome.