La competiţie s-au înscris 527 de karateka, care reprezintă 34 de cluburi din Arad, Reşiţa, Bucureşti, Timişoara, Petroşani, Satu Mare, Constanţa, Suceava, Braşov etc. Din Bihor vor concura echipele de la Palatul Copiilor-Shogunul Oradea, Activ Oradea, Crişul Negru Ştei şi Shotokan Salonta. Participanţii vor fi împărţiţi pe categorii de vârstă, între -6 ani şi +18 ani, dar şi în funcţie de greutate.
Concursul va începe cu şedinţa tehnică programată la ora 8, după care se va desfăşura proba de kata (9:30-11:30), deschiderea oficială (11:30-12:30) şi proba de kumite. „Avem un lot de 45-50 de sportivi, dar ne confruntăm cu multe accidentări, astfel că în concurs vor intra doar 20 de karateka.
Chiar şi aşa vom încerca să fim la înălţime, să cucerim cât mai multe medalii. Important e ca luptele să se desfăşoare sub semnul fair-playului, iar cel mai bun să câştige”, afirmă antrenorul Ioan Vaida.
În joc sunt circa 300 de medalii, diplome şi trofee, cu care vor fi recompensaţi sportivii care vor urca pe podium.
Biris Teodor
Citiți principiile noastre de moderare aici!