Ne-am împrietenit la multele gale la care am fost împreună. Mi-au promis că atunci când voi deschide o sală sau voi organiza o gală, vor fi alături de mine”, a spus Marin. Sora, care a mai fost prezent şi la gala caritabilă organizată în sprijinul fostului culturist Romeo Balogh Wittman, a afirmat că ar fi încântat să lupte la Oradea.
„Asta depinde de organizatori, de promotori, am mai fost aici la o gală şi mi-ar plăcea să lupt la Oradea. M-am simţit bine de fiecare dată”, susţine luptătorul K1. Sora a depăşit şocul înfrângerii prin KO suferite în faţa cehului Petr Vondracek şi se pregăteşte de meciul revanşă: „În iulie voi avea un meci, după care în iarnă voi juca revanşa cu Vondracek”.
În programul de pregătire este inclus un cantonament în Olanda, unde se va antrena alături de campionul mondial K1 Sammy Schielt (2,10 m), poreclit „Turnul din Rotterdam”. „Sammy a fost la noi în ţară şi i-a plăcut foarte mult. M-a invitat în Olanda pentru a ne pregăti împreună, ceea ce este o onoare pentru mine. Nu pot să fiu decât bucuros că l-am avut partener de antrenament pe cel mai bun luptător şi am profitat de ocazie pentru a învăţa câteva trucuri de la el”, a încheiat Sora.
Teodor Biris
Trimite articolul
XSora tataie o luasi la mufa…wai s`amar..te-o tunat smarandescu amu Vondracek..cine mai urmeaza…amu mei sa iei ore de la Sammy…romantik…revansa…tulai…