La data de 7 februarie se vor deplasa pentru cantonamente la Arieşeni loturile de fotbal juniori republicani A (antrenor Ioan Iambor) şi B (antrenor Gheorghe Bulc), iar la data de 14 februarie vor pleca două grupe de juniori C (antrenor Lucian Stance).
„Am asigurat cantonament gratuit pentru toţi sportivii şi toate echipele clubului. Am reuşit să dispunem de fondurile necesare în acest sens, totul fiind gratuit pentru sportivi. Noi ţinem mult la aceste cantonamente, două în fiecare an, unul iarna, iar al doilea vara, pentru că dorim să stimulăm astfel apetitul pentru performanţă al sportivilor clubului nostru”, a declarat directorul LPS Bihorul, Dan Matei, în cadrul tradiţionalei conferinţe de presă a clubului.
Gavril Nuţiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!