Turneul este organizat de FR Baschet, DSJ Bihor, AJ de Baschet Bihor şi CS Crişul. Organizatorii competiţiei au susţinut ieri o conferinţă de presă, la care au fost prezenţi preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, directorul DSJ Bihor, Ionel Bungău, directorul general al CS Crişul, Iacob Hanţiu, directorul CSU Oradea, Gheorghe Titi Frenţ, antrenoarea echipelor CSM Universitatea (senioare) şi CSU Crişul (cadete), Adriana Niculescu, inspectorul DSJ Mirela Casetti şi antrenorul CSM Leonardo, Kósa Zoltan.
„Oradea este oraşul care s-a dezvoltat cel mai bine din punct de vedere baschetbalistic. Aveţi două echipe în primele divizii, aveţi un sector juvenil bine dezvoltat, în special la băieţi. De asemenea, la Oradea s-a finalizat cel mai bine programul naţional de instalare a panourilor de baschet în întregul oraş. Atribuirea organizării turneului final la cadete este o dovadă a faptului că federaţia are încredere totală în capacitatea organizatorică a acestui oraş”, a declarat Carmen Tocală. Preşedintele FRB a afirmat că generaţia cadetelor este una de mare perspectivă în baschetul feminin românesc, fiind creditată cu şanse la o medalie la CE 2010.
La turneul final participă opt echipe, împărţite în două grupe: Grupa A – Olimpia Bucureşti, CSŞ Gloria Arad, CSU Crişul Oradea şi CSŞ Bega Timişoara; Grupa B – CSŞ nr. 5 Bucureşti, BC 97 Omnilogic Bucureşti, CSŞ Râmnicu Vâlcea şi PH Baschet Cluj-Napoca. Meciurile au început ieri şi se vor încheia vineri, având loc la Arena „Antonio Alexe” şi sala LPS Bihorul.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!