In cadrul acestei sedinte este asteptat ca Mircea Sandu sa isi anunte candidatura la presedintia FRF.
Sandu ar deveni al treilea candidat, dupa Ionut Lupescu si Gica Popescu.
Sedinta Comitetului Executiv are loc la ora 11:00 si va fi urmata de la ora 12:30, în sala “Ioan Chirilă”, de o conferinţă de presă susţinută de preşedintele FRF, Mircea Sandu.
Amical cu Croatia
Federaţia croată a confirmat marţi că, în intervalul 24-31 mai 2006, se vor disputa în Croaţia două meciuri amicale Croaţia – România, unul la nivelul echipelor naţionale “A” şi al doilea între reprezentativele de tineret, anunţă FRF.
Onlinesport.ro
Sandu se lanseaza in cursa
Reactualizat la:
Mircea Sandu este pe val dupa vizita de luni a presedintilor FIFA si UEFA. FRF a anuntat astazi printr-un comunicat de presa ca maine (miercuri) are loc o sedinta a Comitetului Executiv.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare a căii ferate Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor au avansat diferit pe cele patru loturi.
Educație
Uneori, cele mai importante cinci minute dintr-o oră de prevenire încep după ce ora s-a terminat. Clasa se golește, colegii ies pe coridor, iar un copil rămâne în urmă și întreabă timid: „Doamna, pot să vă întreb ceva?”. Povestește despre „un copil” căruia i s-a întâmplat ceva, dar, pe măsură ce vorbele vin, devine limpede că vorbește despre el. Despre un conflict, bullying, un mesaj primit online sau despre ceva ce nu a avut curaj să spună nimănui.
Cultură
La Casa Darvas – La Roche a avut avut loc cel de al doilea eveniment în colaborare cu Facultatea de Arhitectură „Ybl Miklós”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!