bihon.ro Web analytics

Justiție după 76 de ani: Un fost gardian de la lagărele naziste, în vârstă de 100 de ani va fi judecat

Justiție după 76 de ani: Un fost gardian de la lagărele naziste, în vârstă de 100 de ani va fi judecat

FOTO: Washington Post
Justiţie după 76 de ani. Un fost gardian de la lagărele naziste, în vârstă de 100 de ani, va fi judecat în toamnă. Cei vinovaţi de Holocaust continuă să fie prezentaţi instanţei, chiar dacă au trecut 76 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Justiţie după 76 de ani. Un fost gardian de la lagărele naziste, în vârstă de 100 de ani, va fi judecat în toamnă. Cei vinovaţi de Holocaust continuă să fie prezentaţi instanţei, chiar dacă au trecut 76 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Justiţia vine, deşi zeci de ani târziu, în cazul victimelor Holocaustului. Tribunalul districtual din Neuruppin a admis acuzaţiile de participare la crimă a fostului gardian în 3.500 de cazuri, conform DW.

Procesul acestuia este programat pentru luna octombrie 2021. Acuzatul va trebui să participe la proces timp de circa două ore, a declarat un purtător de cuvânt al curţii.

Fostul gardian în vârstă de 100 de ani, al cărui nume este păstrat confidenţial, în conformitate cu legile mass-mediei germane referitoare la suspecţi anchetaţi, ar fi lucrat la lagărul nazist Sachsenhausen din 1942 până în1945.

Acolo, circa 200.000 de oameni au fost închişi, iar 20.000 omorâţi.

Anchetarea crimelor naziste este în scădere, însă procurorii încearcă încă să aducă cât mai multe persoane vinovate în faţa justiţiei. Important de precizat, pentru speţa de faţă este că decliclul l-a constituit o condamnare dată în 2011, când, în premieră, judecătorii au decis că munca într-un lagăr de concentrare este un motiv de culpabilitate penală, fără să fie necesară existenţa unor dovezi ale unei infracţiuni clare.

(sursa: Mediafax)

10 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Irinel says:

    Numai la noi foștii tortionari in loc sa fie judecați so condamnați pentru crimelle și atrocitățile comise ei au fost răsplăti de comuniștii de rangul 2-3 care au preluat putersea în 1990 în frunte cu lon și Petre.

    • Ionică says:

      Corect. Apoi s-au vopsit în galben și acuma se numesc PNL USR PLUS.

    • Decretel says:

      Amu pot si nemtii sau jidanii sa ii sufke in cur. Ca in flaut nu mai pot. A ramas numai cu aparat de picurat, nici macar de pișat!
      Ce vrei sa faci, cu ce te incalzeste ca il condamni cand ala a trait 100 de ani in libertate??
      Libertatea care i-a permis sa participe direct la omorarea a mii de oameni.
      Si-a satisfacut toate poftele bolnave.
      Si sigur a lasat in urma si mostenitori.
      Care nu exista ca sa nu primeasca din genele tatalui!!
      Asa ca ….., sigur avem ceva nazisti in simțire sau gandire inca printre noi.
      Ca a avut grija sa iși lase samanța pe pămant.
      Justitia nu isi mai are efect decat simbolic.
      Adica se mint unii ca …
      iata !
      S-a facut dreptate!
      Aia nu e dreptate.
      Exact ca si cum l-ar condamna acum pe Iliescu si sa se laude ca s-a facut dreptate.
      Nu e dreptate in acest fel de justitie.
      se numeste amagire.

      • Tudor popa says:

        👏🏻👏🏻👏🏻”decretel” nu pot decat sa fiu in acord cu cele expuse de tine mai sus!dar as dori sa adaug ceva:faptul ca acesti terroristi ai europei de rasa germani,in 2 razboaie mondiale au furat proprietati,bunuri oriunde au fost prezenti,iar mai apoi indirect,au adus comunismul asupra tarii noastre,care a adus din nou moarte,subjugare si umilinte,iar azi observam aceiasi dominatie criminala din partea lor cel putin cand folosesc forta de munca romaneasca platind sume derizorii(sparanghel,abatoare)ptr sclavii din colonia Romania!

  2. Gheorghe says:

    Noroc ca la noi sunt prescrise pedepsele , ca doar este democratie maxima !

  3. Picioarele pe zãcãmânt says:

    Are pensie nespaţialã?

  4. fane says:

    Hai ca poate si Iliescu o sa fie condamnat la 100 🙂

  5. lili says:

    Dar pe stalinistul Sora cand il judecati?

  6. BIHON Ştirile judeţului Bihor

    O nouă licitație pentru reabilitarea Policlinicii Mari, viitorul sediu al CJ Bihor
    Contractul semnat în 2020, pentru reabilitarea imobilului, a fost reziliat de actualul președinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    S-a lansat turul virtual al Cetății Oradea
    Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a organizat în perioada 20-21 octombrie o vizită tematică pentru promovarea patrimoniului istoric din Regiunea de dezvoltare Nord-Vest. 

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    A găsit un proiectil din al Doilea Război Mondial în timp ce lucra la rețeaua de canalizare
    Un muncitor a găsit un proiectil provenit din timpul celui de-al Doilea Război Mondial în timp ce lucra la rețeaua de canalizare din localitatea bihoreană Sâniob.

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Cum se face accesul la Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Parte din povestea lumii, Emil Rengle mărturisește: „Sunt Dumnezeu, sunt pasiune, libertate, mișcare...”
    „Când îl văd pe Rengle, văd dans”, mărturisește celebru artist Damian Drăghici. 1

    Angajari BIHON

    Inform Media Press angajeaza Oficiant presa - preluare anunturi mica publicitate

    Anunturi intreruperi energie electrica

    ÎNTRERUPERI ENERGIE ELECTRICĂ - A. Data 01.11.2021 - 05.11.2021 COR mt jt Beius - PL Salonta si COR mt jt Alesd - anuntate cu 2 zile

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.