Iluzionistul David Blaine „se simte bine” după 29 de ore petrecute cu capul în jos, fiind la jumătatea drumului în cel mai recent experiment al său, care are loc în New York şi presupune să stea suspendat în această poziţie timp de 60 de ore.
Aderarea Georgiei şi Ucrainei la NATO nu este în interesul Washingtonului sau al Alianţei, a declarat marţi un fost ambasador american la Moscova, Jack Matlock, acesta împreună cu alţi foşti diplomaţi americani denunţând relaţiile cu Rusia.

Osama bin Laden, liderul retelei Al-Qaeda, afirma intr-un interviu acordat in 1994, prezentat recent intr-un raport CIA, ca desfasura "activitati de caritate" in 13 tari, inclusiv in Romania.

JOHANNESBURGH - Mascota oficială a Cupei Mondiale de fotbal din 2010 din Africa de Sud este un leopard cu coama verde numit Zakumi. Leopardul este unul dintre animalele sălbatice aflate în rezervaţiile naturale din Africa de Sud, iar culoarea coamei sale face trimitere la terenurile de fotbal.
O echipa de cercetatori spanioli de la Instituto Astrofísica de Canarias (IAC) a reusit sa identifice molecule de naftalina la o distanta de circa 700 de ani lumina distanta fata de Terra. Conform acestora, naftalina, una dintre cele mai complexe molecule descoperite in mediul interstelar, ar sta la baza aparitiei vietii pe Terra, anunta ScienceDaily.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Eroi pentru necuvântătoare în Bihor: un câine blocat și un cal căzut într-un canal, salvați de pompieri în aceeași zi
Cele două incidente s-au produs în cursul zilei de joi, 14 mai, în Oradea și Uileacu de Criș.

Cultură

La Oradea se desfăşoară Concursul Național de Ecologie și Protecția Mediului „Floare de Lotus”, ediţia a XXIV-a
La concurs participă elevi și profesori din ţară, selectați în urma etapei judeţene.

Cultură

Cea de-a 7-a ediție a Infinite Dance Festival a debutat cu premiera „Păsările cerului” a Ansamblului Profesionist Nagyvárad
Festivalul reunește diferite forme ale artei dansului: balet clasic și contemporan, dans popular, dans contemporan, iar prin programele conexe sunt reprezentate și alte genuri artistice.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

Cultură

Lansare de catalog: „Gravura austriacă din secolele XVII-XIX în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor din Oradea”
Catalogul semnat de istoricul de artă Ana Martin reunește o selecție semnificativă de lucrări realizate între secolele XVII și XIX.

FC Bihor

FC Bihor Oradea încheie sezonul pe terenul unei echipe care revine în primă ligă după o pauză de 34 de ani
Formația antrenată de Erik Lincar va evolua sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul Corvinului Hunedoara, formație care revine pe prima scenă a fotbalului românesc după o absență de 34 de ani, ultima apariție fiind în sezonul 1991/1992.

România

România primește 2,6 miliarde de euro din PNRR. Ilie Bolojan: „Urmează două săptămâni decisive”
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că România a primit aprobarea Comisiei Europene pentru cererea de plată din PNRR în valoare de 2,6 miliarde de euro, sumă care va permite continuarea investițiilor finanțate din fonduri europene și asigurarea plăților către beneficiarii proiectelor începând din luna iunie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Creșele din Oradea își deschid porțile pentru părinți: tururi și informații despre înscrieri
Părinții care vor să vadă cum arată creșele din Oradea și care sunt condițiile oferite copiilor sunt invitați miercuri, 20 mai, la „Ziua Porților Deschise”.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Două persoane care au „cumpărat” cu 4.500 de euro posturi în spitale din Oradea, condamnate cu suspendare
Tribunalul Bihor a admis două acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate de procurorii Parchetului Bihor cu două persoane care au plătit, în total, 4.500 de euro pentru a fi angajate ca asistentă medicală, respectiv infirmieră în spitale din Oradea.

Economic

Un simplu scan și afli tot: „iBon” îți spune instant dacă bonul fiscal e real sau nu
Aplicația iBon, lansată de Ministerul Finanțelor, este un instrument digital care permite verificarea rapidă a bonurilor fiscale direct de pe telefon.

Economic

Cât costă chiria în Oradea în această primăvară: piața imobiliară între stabilitate și variații
Piața chiriilor din Oradea se menține într-o zonă de echilibru în primăvara lui 2026, într-un context în care datele din piața imobiliară arată evoluții contradictorii la nivel național.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Avocatul Adrian Cuculis intră în dosarul crimei din Bihor: „Nu ar fi fost doar o singură persoană implicată”
La o săptămână de la crima care a îngrozit România, avocatul Adrian Cuculis anunță că a preluat cazul fetei de 18 ani din Bihor.