Situaţie tensionată la Manilla, capitala Filipinelor. Militarii filipinezi au luat cu asalt un hotel unde s-au baricadat 30 de soldaţi rebeli care cer demisia preşedintelui Gloria Arroyo. Două sute de oameni, printre care turişti şi jurnalişti, sunt luaţi ostatici în hotelul de lux.

Cel puţin 17 oameni au murit şi 26 au fost răniţi în urma a două atentate care au avut loc în capitala Republicii Sri Lanka. Cel de-al doilea atac a fost cel mai sângeros şi a avut drept ţintă un înalt demnitar. Autorităţile atribuie ambele acţiuni rebelilor separatişti din gruparea Tigrii Tamil.

Pervez Musharraf îşi începe cel de-al doilea mandat ca preşedinte al Pakistanului ca simplu civil. După numeroase proteste interne şi presiuni internaţionale, în special din partea Statelor Unite, el a renunţat la funcţia de comandant al armatei şi a trecut în rezervă.

O britanică de 56 de ani a fost omorâtă de câini vagabonzi, într-un sat din sud-estul Bulgariei. Femeia a fost atacată de o haită de opt câini, în zona satului Nedyalsko şi a murit din cauza pierderii masive de sânge, în urma muşcăturilor.

Autorităţile ruse l-au împiedicat pe Anatoli Karpov să-l viziteze în închisoare pe fostul campion mondial de şah devenit lider al opoziţiei ruse, Garry Kasparov, care a fost condamnat la cinci zile de închisoare pentru organizarea unei manifestaţii neautorizate.

După Paris, şi oraşul Toulouse din sud-vestul Franţei a fost scena unor incidente violente provocate de tinerii din cartierele mărginaşe. Violenţele înregistrate în ultimele două zile între forţele de ordine şi tineri s-au soldat cu 120 de răniţi în rândul poliţiştilor.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu violent în comuna Șuncuiuș: acoperișul unei clădiri a fost distrus, pompierii au intervenit peste 5 ore
În cursul zilei de miercuri, 30 septembrie, pompierii militari bihoreni au fost mobilizați pentru lichidarea a opt incendii care au afectat o clădire dezafectată, o gospodărie și șase terenuri virane.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Circulația pe tronsonul de autostradă Chiribiș - Biharia ar putea fi deschisă în decembrie, cu patru luni înainte de termen
La o zi după postarea prin care anunța deschiderea circulației la 1 Decembrie pe tronsonul Suplacu de Barcău- Chiribiș a Autostrăzii Transilvania, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma a revenit cu o altă postare pe pagina sa de socializare privind stadiul lucrărilor și posibilul termen pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul de autostradă între Chiribiș și Biharia.

BIHON Sport local

Un luptător de la LPS Bihorul Oradea a devenit campion balcanic în Croația
În perioada 28 septembrie – 5 octombrie, în orașul croat Koprivnica se desfășoară Campionatul Balcanic la lupte pentru categoriile U15, U17 și U20.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea recrutează instalatori apă-canal

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Apel umanitar pentru orădeanul Ovidiu Cadar, tatăl a două fete, diagnosticat cu o formă rară de cancer
O familie trece printr-una dintre cele mai dificile perioade ale vieții.

BIHON Sport local

Rezultate consemnate în „optimile” fazei județene a Cupei României. O echipă de Liga 5 a rămas în competiție
În ultima zi a lunii septembrie s-au desfășurat 7 din cele 8 meciuri din optimile de finală a fazei județene a Cupei României.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cancerul de sân în Bihor. Ce arată cifrele din spatele iluminării în roz a Primăriei
Primăria Oradea se colorează în roz joi seară, 1 octombrie, de Ziua Națională de Luptă împotriva Cancerului de Sân.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Omagiu seniorilor - generația care merge mai departe!
Seniorii - păstrătorii memoriei, constructorii civilizației, vizionarii viitorului. 1 octombrie este Ziua internațională a persoanelor vârstnice.

România

Cât alcool este permis la volan în România. Ce sancțiuni riscă șoferii și cât timp rămâne alcoolul detectabil
Conducerea sub influența alcoolului este sancționată în România chiar și atunci când fapta nu este infracțiune, însă perioada în care alcoolul rămâne detectabil în sânge diferă de la o persoană la alta.

România

Controale pe autostrăzi și drumuri naționale. Șoferii vor fi opriți și chestionați în anchetele CNAIR
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, desfășoară în această toamnă o amplă anchetă de trafic pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, relatează TVRInfo.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 1 octombrie, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 1 octombrie.

Economic

Lista joburilor disponibile în Bihor, la începutul lunii: sute de posturi pentru șoferi, muncitori și lucrători comerciali
Bihorenii care își caută un loc de muncă au la dispoziție, la finalul lunii septembrie, 721 de posturi vacante în județ, potrivit listei publicate de AJOFM Bihor. Dintre acestea, 393 de locuri de muncă sunt disponibile în Oradea.