Dr.Max, penalizat după ce o clientă l-a reclamat pentru manipularea neautorizată a datelor personale
ANSPDCP a sancționat cu amendă GDPR în valoare de 1.000 EUR firma care operează farmaciile Dr. Max.
Preotul Visarion Alexa, condamnat definitiv cu suspendare pentru agresiune sexuală asupra unei femei
Preotul Visarion Alexa de la Biserica 'Pogorârea Sfântului Duh' din Cartierul bucureștean Militari a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel București la doi ani și jumătate închisoare cu suspendare, într-un dosar în care este acuzat că a agresat sexual o femeie venită la spovedanie.
Programul Rabla Auto revine în 2025 cu un buget diminuat și noi condiții pentru românii care vor să înlocuiască mașinile vechi cu unele mai puțin poluante. Statul oferă sprijin financiar diferențiat în funcție de tipul motorizării, iar înscrierile pentru persoanele fizice încep la sfârșitul lunii septembrie.
Sportul românesc traversează o adevărată criză din punct de vedere financiar și mai multe federații au conturile goale de mai multe luni, bazându-se pe susținerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român, pe bani din mediul privat sau chiar ai părinților sportivilor pentru a-i putea trimite pe aceștia la competițiile internaționale.
powered by Surfing Waves
România
O tranzacție importantă se pregătește pe piața media din România. Grupul Clever a semnat un acord pentru preluarea integrală a Doğan Media International, compania care deține Kanal D, a anunțat luni Orlando Nicoară, directorul Clever EAD, grupul care deține și site-ul Cotidianul.ro.
BIHON Sport local
Nouă sportivi de la Maxim Fighting Oradea, cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, au participat la competiția Cezar Pro Fight, desfășurată la Alba Iulia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care a fost implicat un pieton s-a produs luni după-amiază, în centrul Oradiei, la ieșirea de sub pasajul din Centrul Civic, în apropierea Podului Dacia.
Economic
Proiectul de hotărâre, elaborat împreună cu Ministerul Energiei, a fost publicat în transparență decizională și vizează prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere.
BIHON Sport local
Campionatul Național de Karate Tradițional ESKU s-a desfășurat la Ploiești în data de 25 octombrie cu 647 de sportivi de la 34 de cluburi din țară.
BIHON Sport local
Localitatea Betfia, comuna Sânmartin, a găzduit în zilele de 24 și 25 octombrie Campionatul Național de Cros și Ștafetă Mixtă, una dintre competițiile importante din calendarul atletismului românesc.
Economic
Curtea Constituțională a stabilit că hotărârile pronunțate în apel în litigiile de asigurări sociale soluționate potrivit vechii legi a pensiilor rămân definitive și nu pot fi atacate cu recurs. Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial din 23 octombrie 2026.
Bihon CSM Oradea
Echipa noastră va susține marți, 27 octombrie, meciul cu campioana en titre a Italiei, Pro Recco, în etapa a doua a Grupei B din cadrul European Aquatics Water Polo Champions League.
Cultură
Spectacolul este o coproducție a Trupei Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria și a Trupei Szigligeti, în regia Ioanei Păun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A furat o mașină, a condus-o din Bihor până în Arad, unde a fost implicat într-un accident în care un minor de 14 ani a murit, iar alți trei au fost răniți. A primit o pedeapsă educativă, dar care nici acum, la cinci ani de la tragedie și la doi ani de la pronunțarea hotărârii definitive, nu poate fi pusă în executare.
1
FC Bihor
Fotbaliștii antrenați de Erik Lincar au plecat luni de la Oradea și vor reveni abia sâmbătă seara, după ce vor fi jucat cele două meciuri programate săptămâna asta, marți în Cupa României, sâmbătă în Liga 2.