Cel puţin trei oameni au murit într-un atentat sinucigaş în sudul Israelului. Alte cinci persoane au fost rănite.
Un clujean de 30 de ani, admirator infocat al Stelei si al latifundiarului din Pipera, si-a botezat cel de-al doilea copil, nascut in urma cu cinci luni, Gigi Becali.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu merge luni la CNSAS. El va discuta cu reprezentanţii instituţiei despre situaţia creată în urma declarării Legii CNSAS ca fiind neconstituţională.
Euro este cotat astăzi la 3,69 lei, în uşoară scădere faţă de cursurile-record din ultimele zile.
Oficialii italieni au invitat România să participe permanent la carnavalul care se desfăşoară în fiecare an la Veneţia. România a participat anul acesta ca unic invitat special la manifestare, iar italienii au fost încântaţi de spectacolele din piaţa San Marco şi din Grădinile Bienalei.
Cinci femei au fost împuşcate mortal, într-un magazin situat într-o suburbie a oraşului Chicago. Atacatorul nu a fost găsit încă, deşi 40 de poliţişti şi câteva elicoptere militare au cercetat cu atenţie zona.
Ca o ironie a sorţii, din boxe urla un refren binecunoscut "Ard în flăcări". Fata de 15 ani din Galaţi şi partenerul ei încercau să facă o inimă de foc pe pardoseală, iar pentru aceasta au folosit benzină, un spray şi o brichetă. Video
Un tânăr, originar din România, a şocat locuitorii unui orăşel din statul american Georgia, cu o crimă teribilă. Adolescentul şi-a ucis în bătaie părinţii adoptivi. Nimeni nu ştie motivul.
Trafic blocat pe DN7, la kilometrul 58, în dreptul localităţii dâmboviţene Costeştii din Deal. O cisternă încărcată cu 27 de tone de kerosen s-a răsturnat, luni dimineaţă, în jurul orei 7.00.
Peste 45.000 de absolvenţi de gimanaziu vor susţine luni prima probă în cadrul sesiunii speciale a Testelor Naţionale, cea la limba şi literatura română. Extragerea variantei de subiect va avea loc în jurul orei 08.50.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 41 de ani, din județul Mureș, a fost condamnat, marți, de Judecătoria Oradea la 4 ani, 2 luni şi 16 zile închisoare într-un dosar în care a fost anchetat pentru că a amenințat-o cu moartea pe o procuroare care l-a cercetat anterior pentru furt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întreruperea furnizării apei calde se va face începând de miercuri, 26 august, ora 8:00.
Cultură
ON Festival își propune să ofere tinerilor două zile dedicate muzicii și socializării și să creeze un eveniment adaptat preferințelor lor.
BIHON Sport local
David Szabo-Alexi duce mai departe tradiția voleibalistică a familiei sale. A devenit campion național la beach volley U16 ani, alături de colegul său de echipă, Raphael Plugar.
Educație
Câteva sute de lei pe lună pot conta serios în bugetul unei familii, mai ales când începe școala. Cu mai puțin de trei săptămâni înainte ca elevii să se întoarcă în clase, regulile după care vor fi acordate bursele în anul școlar 2026-2027 nu sunt încă stabilite. Ele vor fi calculate printr-o nouă metodologie. Până când aceasta va apărea, părinții se pot orienta după sistemul folosit în precedentul an școlar: 450 de lei pentru bursa de merit, câte 300 de lei pentru bursele sociale și tehnologice și un sprijin de 700 de lei pentru elevele care au devenit mame.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul a fost făcut de primarul Florin Birta pe pagina lui se socializare, la o zi după ce Consiliul Local Oradea a aprobat cota de 25% din valoarea contractului de lucrări, sumă care va permite demararea construcției în anul 2027. Despre noul stadion din Oradea se vorbește din septembrie 2019!
Cultură
Evenimentul cu intrare liberă reuneşte un cvartet de coarde format din instrumentişti ai Filarmonicii de Stat Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe două străzi din Valea lui Mihai au fost montate, recent, limitatoare de viteză, după ce locuitorii au sesizat administrația locală cu privire la viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de trafic a mașinilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectul Consorțiul pentru învățământ dual Campus Oradea a ajuns la final după trei ani de la începerea implementării, respectiv 25 august 2023.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultimele 24 de ore, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a 14 incendii de vegetație, izbucnite în mai multe localități din județul Bihor. În urma acestor evenimente, au fost afectate peste 30 de hectare de teren și fond forestier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisia Municipală de Circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit marți, 25 august, pentru analizarea și avizarea unor restricții de trafic necesare desfășurării lucrărilor de infrastructură aflate în execuție în municipiul Oradea.