BUCUREŞTI - Aproape 40% dintre români cred că au trăit mai bine în 2006 decât în 2005. Potrivit unui sondaj Daedalus Consulting, alţi 40% dintre cei chestionaţi cred că viaţa nu li s-a schimbat în niciun fel, în timp ce 20% cred că au trăit mai greu anul trecut.
ARAD - Un microbuz în care se aflau şase turişti români, care se întorceau din Italia, s-a răsturnat, în această dimineaţă, pe DN 7, la ieşirea din comuna arădeană Odvoş, din cauza poleiului.
SINAIA - Ordinul Arhitectilor din Romania atrage atentia ca pe strada Furnica se produc alunecari de teren, iar vilele de pe Soimului pot sa o ia la vale.
MOSCOVA - Doi oameni au murit azi-noapte la Moscova după ce o clădire din centrul oraşului care se afla în reparaţii s-a prăbuşit. Potrivit autorităţilor, alte două persoane sunt blocate sub dărâmături.
BUCURESTI - România va investi, în următorii şase ani, peste 300 de milioane de euro, pentru protecţia împotriva inundaţiilor şi pentru reducerea eroziunii costiere, relatează NewsIn.
In noaptea de 3 spre 4 martie s-a produs cea mai spectaculoasa eclipsa de Luna din ultimii ani. A fost o eclipsa totala, ce a durat sase ore.
BUCUREŞTI - Clubul Trabantistelor a sărbătorit astăzi şapte ani de la înfiinţare. Pentru că este luna mărţişorului, doamnele şi-au decorat maşinile în alb şi roşu.
BUCUREŞTI - Unul dintre cei mai mari fotbalisti ai Romaniei a fost operat, de o boala necrutatoare, la Spitalul Militar.
ATALANTA - 6 persoane au murit după ce autobuzul care transporta echipa de baseball a unui colegiu din Ohio a căzut de pe un pod.