PNL solicită Parlamentului să discute retragerea trupelor din Irak şi doreşte modificarea legii prin care preşedintele este cel care decide prezenţa trupelor române peste hotare, a anunţat vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai.

Începând cu 1 martie, şoferii din Capitală vor fi urmăriţi mult mai atent decât cei care circulă pe DN1. Este vorba de cel mai mare sistem de urmarire de persoane si masini pus in functiune vreodata pe strazile unui oras din Europa de Est.

Tineretul social-democrat îi poartă sâmbetele lui Marian Vanghelie. Conducerea TSD a anunţat, astăzi, că se împotrivesc candidaturii acestuia, la funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti.

Regele Mihai I şi reprezentanţii Familiei Regale renunţă la drepturile asupra bunurilor mobile aflate la Muzeul Peleş şi la Foişor, care vor rămâne în proprietatea Statului Român chiar şi după retrocedarea castelelor, potrivit Memorandumului de înţelegere dintre Casa Regală şi Guvernul României.

Politicienii cred că Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu sunt pe poziţii ireconciliabile, după schimbul de replici dur de aseară, pe postul public de televiziune.

In acest an, pretul energiei electrice destinata populatiei va creste cu pana la doua procente peste rata inflatiei, iar majorarea pretului la gazele naturale destinate populatiei nu va depasi rata inflatiei din acest an.

Curtea Constitutionala a decis, cu putin timp in urma, ca ministrul Justitiei, Monica Macovei nu trebuie revocata din functie, in urma adoptarii, in Senat, a unei motiunii impotriva sa.

Muncim mult, dar ineficient. Potrivit unui studiu al oficiului european de statistică, Eurostat, România se situează la coada clasamentului Uniunii Europene privind productivitatea muncii.

BRAZILIA - Top-modelele Adriana Lima şi Daniela Cicarelli (fosta logodnică a lui Ronaldo), dar şi actorul francez Vincent Cassel (soţul Monicăi Belucci) se numără printre celebrităţile care au urmărit anul acesta parada şcolilor de samba, cel mai aşteptat moment al Carnavalului de la Rio.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Razie pe șoselele din Bihor. Peste 1.900 de testări, aproape 300 de amenzi și 27 de permise reținute
Polițiștii bihoreni au făcut peste 1.900 de testări în cadrul a două acțiuni desfășurate pe șoselele din județ. Aproape 300 de amenzi au fost aplicate, iar mai mulți șoferi au rămas fără permis.

FC Bihor

„Am întâlnit o echipă care s-a dovedit a fi mult mai bună ca noi”
După două eșecuri cu 0-3 și 0-2, CSL Ștefănești a pierdut la un scor și mai mare a treia deplasare din acest sezon, scor 0-4 la FC Bihor Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident rutier pe Podul Decebal din Oradea. O mașină a intrat în parapetul metalic de protecție
Un accident rutier s-a produs pe Podul Decebal din Oradea, în noaptea de sâmbătă, 29 august, spre duminică, 30 august.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

BIHON CAO

CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul intră din nou sub cod galben de caniculă. Temperaturile cresc până la 37 de grade
Începând de luni, 31 august, între orele 10:00 și 21:00, temperaturile vor fi deosebit de ridicate în Crișana, Banat, Maramureș, vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei. Local, va fi caniculă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cauzele accidentului mortal dintre Bratca și Damiș. Motociclistul ar fi pierdut controlul într-o curbă periculoasă
Un motociclist de 61 de ani din Ungaria a murit după ce a pierdut controlul pe DJ 764D, între Bratca și Damiș, și a căzut circa 30 de metri. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihoreanul închis 3 ani pentru uciderea unui câine, obligat să muncească gratuit 120 de zile după executarea pedepsei
Judecătoria Beiuș a hotărât să-l oblige pe Andrei George Pirtea, bărbatul de 38 de ani, din Poienii de Jos, ca după executarea pedepsei de 3 ani de închisoare care i-a fost aplicată pentru că a spânzurat un câine, să muncească 120 de zile în folosul comunității. 1

Economic

Val de firme dizolvate în Bihor: peste 1.000 au dispărut din economia județului, în doar șapte luni
Numărul firmelor dizolvate din județul Bihor a crescut semnificativ în primele șapte luni ale anului 2026. 3

FC Bihor

Gică Popescu, despre Generația de Aur și anii la națională: „Fiecare meci la echipa națională a fost pentru mine o mare bucurie”
Fostul mare internațional român Gheorghe Popescu, în prezent președinte al clubului Farul Constanța, s-a aflat recent la Oradea, cu prilejul meciului din play off-ul Cupei României, cu FC Bihor. Gică Popescu ne-a acordat un interviu în exclusivitate. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Hoț dat de gol de claxonul mașinii pe care încerca să o fure. A mai fost condamnat în 6 dosare penale, într-un singur an
A vrut să fure o mașină, dar a apăsat din greșeală pe claxon și l-a alertat pe proprietar. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Finanțare de 200.000 de euro pentru documentațiile viitorului parc industrial din Tinca
Realizarea viitorului Parc de Specializare Inteligentă (PSI) din comuna Tinca a intrat într-o nouă etapă, după ce primăria a obținut o finanțare nerambursabilă de 200.000 de euro prin ADR Nord Vest pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic. Documentațiile sunt necesare pentru pregătirea investiției și pentru accesarea ulterioară a fondurilor necesare construirii parcului.

Economic

Ajutoare pentru crescătorii de animale: până la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Crescătorii de porci și bovine ar putea beneficia de sprijin financiar de până la 50.000 de euro pe fermă, după ce președintele Nicușor Dan a promulgat, luni, 24 august, cele două legi care instituie schemele de ajutor de stat.