Tema retragerii trupelor din Irak a revenit în actualitate şi în România. Aflat în vizită în Egipt, preşedintele Traian Băsescu a declarat că "o retragere a forţei multinaţionale din Irak ar genera haos şi ar putea duce la divizarea Irakului".

Zeci de hectare de teren ard în Delta Dunării. Incendiul a izbucnit azi-dimineaţă, iar specialiştii se tem că flăcările pot avea efecte grave asupra unor specii de reptile şi păsări din zonă.

Curtea de Apel Bucuresti, care solutioneaza procesul in care Omar Hayssam este acuzat de fapte de terorism, a amanat pentru 22 martie procesul deoarece procedura de citarea a martorilor nu a fost indeplinita, situatie in care nu au putut fi administrate probe.

Amenda te poate învăţa ce e bine şi ce nu. Un liceu din Blaj îşi rotunjeşte frumuşel conturile din amenzile plătite de elevii care fumează în şcoală, sau vorbesc la telefonul mobil în timpul orelor.

La nivelul tarii, aproape 20% din doua milioane de elevi, inscrisi la inceputul anului scolar, au fost exmatriculati. Cea mai dramatica situatie este in Bucuresti: 1.147 de elevi, adica unul din cinci elevi, sunt exmatriculati dupa semestrul I.

Potrivit meteorologilor, de joi, se aşteaptă vânt puternic şi precipitaţii însemnate cantitativ în Maramureş, nordul Moldovei, nord-estul Transilvaniei, Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni.

Sute de cadre medicale vor să plece să lucreze în străinătate. Aproape 700 de medici, asistenţi şi farmacişti au solicitat ministrului Sănătăţii documentele care le dau dreptul să profeseze în afara României.

Spania nu renunţă la vizele impuse muncitorilor români, deşi încalcă astfel legislaţia europeană. La începutul anului, imediat după ce România a intrat în Uniunea Europeană, autorităţile de la Madrid au dat asigurări că vor renunţa la vizele pentru români, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Primăria din Piteşti vinde locuri de veci numai pe bază de dovadă că solicitantul mai are foarte puţin de trăit.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu, aflat în Japonia, afirmă, într-o declaraţie transmisă de PNL, că preşedintele Traian Băsescu a dovedit, marţi seara, la TVR, slăbiciune, în sensul că, dacă adversarul îi refuză confruntarea, "îşi pierde uzul raţiunii şi se dezbracă de caracter în văzul naţiunii".

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Razie pe șoselele din Bihor. Peste 1.900 de testări, aproape 300 de amenzi și 27 de permise reținute
Polițiștii bihoreni au făcut peste 1.900 de testări în cadrul a două acțiuni desfășurate pe șoselele din județ. Aproape 300 de amenzi au fost aplicate, iar mai mulți șoferi au rămas fără permis.

FC Bihor

„Am întâlnit o echipă care s-a dovedit a fi mult mai bună ca noi”
După două eșecuri cu 0-3 și 0-2, CSL Ștefănești a pierdut la un scor și mai mare a treia deplasare din acest sezon, scor 0-4 la FC Bihor Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident rutier pe Podul Decebal din Oradea. O mașină a intrat în parapetul metalic de protecție
Un accident rutier s-a produs pe Podul Decebal din Oradea, în noaptea de sâmbătă, 29 august, spre duminică, 30 august.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

BIHON CAO

CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul intră din nou sub cod galben de caniculă. Temperaturile cresc până la 37 de grade
Începând de luni, 31 august, între orele 10:00 și 21:00, temperaturile vor fi deosebit de ridicate în Crișana, Banat, Maramureș, vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei. Local, va fi caniculă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cauzele accidentului mortal dintre Bratca și Damiș. Motociclistul ar fi pierdut controlul într-o curbă periculoasă
Un motociclist de 61 de ani din Ungaria a murit după ce a pierdut controlul pe DJ 764D, între Bratca și Damiș, și a căzut circa 30 de metri. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihoreanul închis 3 ani pentru uciderea unui câine, obligat să muncească gratuit 120 de zile după executarea pedepsei
Judecătoria Beiuș a hotărât să-l oblige pe Andrei George Pirtea, bărbatul de 38 de ani, din Poienii de Jos, ca după executarea pedepsei de 3 ani de închisoare care i-a fost aplicată pentru că a spânzurat un câine, să muncească 120 de zile în folosul comunității. 1

Economic

Val de firme dizolvate în Bihor: peste 1.000 au dispărut din economia județului, în doar șapte luni
Numărul firmelor dizolvate din județul Bihor a crescut semnificativ în primele șapte luni ale anului 2026. 3

FC Bihor

Gică Popescu, despre Generația de Aur și anii la națională: „Fiecare meci la echipa națională a fost pentru mine o mare bucurie”
Fostul mare internațional român Gheorghe Popescu, în prezent președinte al clubului Farul Constanța, s-a aflat recent la Oradea, cu prilejul meciului din play off-ul Cupei României, cu FC Bihor. Gică Popescu ne-a acordat un interviu în exclusivitate. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Hoț dat de gol de claxonul mașinii pe care încerca să o fure. A mai fost condamnat în 6 dosare penale, într-un singur an
A vrut să fure o mașină, dar a apăsat din greșeală pe claxon și l-a alertat pe proprietar. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Finanțare de 200.000 de euro pentru documentațiile viitorului parc industrial din Tinca
Realizarea viitorului Parc de Specializare Inteligentă (PSI) din comuna Tinca a intrat într-o nouă etapă, după ce primăria a obținut o finanțare nerambursabilă de 200.000 de euro prin ADR Nord Vest pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic. Documentațiile sunt necesare pentru pregătirea investiției și pentru accesarea ulterioară a fondurilor necesare construirii parcului.

Economic

Ajutoare pentru crescătorii de animale: până la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Crescătorii de porci și bovine ar putea beneficia de sprijin financiar de până la 50.000 de euro pe fermă, după ce președintele Nicușor Dan a promulgat, luni, 24 august, cele două legi care instituie schemele de ajutor de stat.