Președintele Klaus Iohannis a transmis un nou mesaj prin care solicită abanonarea demersurilor pentru introducerea grațierii și pentru modificarea Codurilor penale.
Șase adolescenți au fost găsiți morți într-un oraș din regiunea Bavaria, după ce au organizat o petrecere într-o baracă dintr-o grădină.
Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179.752 mii lei, contravaloarea în lei a 40.000 mii euro și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii pe anul 2017.
Acest lucru va fi resimțit de elevii din clasa a XI-a, la simularea pentru examenul de Bacalaureat din acest an. Aceștia vor avea parte de subiecte schimbate la Limba și literatura română.
Piața neagră a țigaretelor a adus, în anul 2016, pierderi la bugetul statului român în valoare de 670 de milioane de euro.
Organizatorii Sziget Festival au dezvăluit în cursul zilei de miercuri, 25 ianuarie, încă 16 artiști care vor urca pe scena festivalului în 2017.
Circa 1 miliard de euro este valoarea dezangăjarilor pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că va porni demersurile pentru organizarea unui referendum prin care românii vor putea vota dacă sunt de acord sau nu cu demersurile inițializate de PSD și ALDE privind grațierea.
Afrojack, Armin van Buuren, Axwell& Ingrosso, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell, Martin Garrix, şi Steve Aoki, vor fi prezenți la a treia ediție Untold Festival.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării unui proiect care va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale dedicate sănătății mintale a copiilor și adolescenților.
BIHON Sport local
Cinci sportivi de la Maxim Fight Team Oradea au urcat în ring la gala „MVC – Mixed Victory Championship”, desfășurată la Apahida, lângă Cluj-Napoca, la care au participat 25 de cluburi din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, în extravilanul localității Tărcaia, în zona protejată Codru Moma.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția bărbatului în cursul zilei de luni, 9 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul violent cu elevele de la Colegiului Național „Samuil Vulcan” Beiuș în care două fete s-au bătut în public a devenit viral pe rețelele de socializare. Conducerea școlii atrage atenția că umilirea în public a fetelor implicate și a familiilor acestora poate lăsa urme mai adânci decât incidentul în sine.
România
Preşedintele Nicuşor Dan, executat silit pentru impozite neachitate. Cât datorează Primăriei Predeal
Preşedintele României, Nicuşor Dan, figurează pe lista contribuabililor pentru care Primăria Predeal a iniţiat procedura de poprire a conturilor bancare, ca urmare a neachitării unor obligaţii fiscale locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au avut parte de un sfârșit de săptămână aglomerat. În perioada 7–8 noiembrie, aceștia au intervenit pentru stingerea a patru incendii izbucnite la o gospodărie din Leș, o anexă a unei biserici din Sânnicolau Român și două locuințe din Ciutelec și Călugări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un caz grav de cruzime față de animale a fost semnalat duminică, 8 noiembrie, pe un drum județean din Bihor.
1
Cultură
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.
FC Bihor
Meciurile echipelor naționale generează o nouă pauză competițională și în Liga 2. În aceste condiții, FC Bihor Oradea și-a programat un meci de pregătire în Ungaria cu Debrecen VSC, formația clasată pe locul 4 în NB1.