‘Am făcut foarte multe lucruri nelalocul lor în acești ani. Noi producem, să spunem, în total, 9.000 MW. În structura noastră a energiei, cam asta este formula de echilibru dintre producția de energie și consum. Dar, în acești ani, ca să poți să te conectezi în sistemul energetic ca producător, ca stocare, am eliberat documentații, ATR-uri, pentru 77.000 MW. Deci, gândiți-vă că, practic, am ocupat toată capacitatea, mai mult decât realistă, de conectare a unor investiții în domeniul energetic. Dacă mâine ai de făcut o stație de stocare în România nu te poți conecta, pentru că tot terenul este ocupat și aceste investiții, parte, sunt făcute de oameni serioși, dar cea mai mare parte sunt investiții de tip speculativ, de tip băieții deștepți, care, practic, dacă vrei să te conectezi cu o investiție astăzi, trebuie să te duci să le cumperi lor hârtiile’, a afirmat Bolojan, la postul de radio Europa FM.
Potrivit acestuia, trebuie aplicate soluții care să permită corectarea acestor situații, dar aceste lucruri nu sunt ușor de făcut.
‘Nu sunt lucruri foarte ușoare de făcut, pentru că, atunci când li s-au eliberat ani de zile aceste ATR-uri, practic, nu li s-a pus nicio condiție, nici de garanții, nici să facă investiția și acestea trebuie corectate. Când am eliberat acest teren, cu siguranță, oameni care au de investit în energie, companii puternice, vor reuși să-și pună investițiile în practică, crescând cu 2.000, cu 3.000 MW. Ne vom putea, într-adevăr, crește producția de energie și scădea prețul, ca să avem o energie la un preț acceptabil. Deci, practic, băieții deștepți, în mare parte, ne-au blocat sistemul energetic, dându-le hârtii ca să ocupe terenul’, a explicat Ilie Bolojan.
Întrebat care este ținta privind scăderea prețului la energie, el a răspuns: ‘În condițiile în care am crește producția de energie și, mai ales, stocarea, cu siguranță, am putea scădea prețul energiei în anii următori, dar pentru asta ne trebuie 1.000 – 2.000 MW în stocare. Din punctul meu de vedere, dacă facem aceste lucruri, vom avea o tendință de scădere a prețului energiei electrice. Nu mi se pare normal să vin cu niște cifre care să fie în termeni absoluți, dar cred că cu 10 – 20% pot fi scăzute prețurile, doar dacă facem ceea ce este corect și eliberăm terenul și lăsăm oamenii care vor să investească în energie chiar să o facă. Dar, pentru asta, companiile noastre de stat trebuie să procedeze economic, iar cei de la autoritatea de reglementare trebuie să vină cu modificări de regulamente care să nu mai permită astfel de lucruri. Gândiți-vă că, când ai ocupat tot terenul, practic, trebuie să treci, iertați-mă, pe la o vamă de interior, ca să faci o investiție, ceea ce nu este corect nici pentru investitor, nici pentru economie, dar nici pentru cetățean’. AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!