BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Hipermarketurile, amendate cu milioane de lei pentru nerespectarea plafonului la alimente

Hipermarketurile, amendate cu milioane de lei pentru nerespectarea plafonului la alimente

De Ramona Pașcu
la 18 December 2025 11:52

Hipermarketurile, amendate cu milioane de lei pentru nerespectarea plafonului la alimente

18 December 2025 11:52
Scumpirile nejustificate la alimentele de bază au intrat în vizorul Antifraudei, care a sancționat comercianții cu aproape 18 milioane de lei în doar câteva luni.
Scris de Ramona Pașcu - Scumpirile nejustificate la alimentele de bază au intrat în vizorul Antifraudei, care a sancționat comercianții cu aproape 18 milioane de lei în doar câteva luni.

Trimite articolul

X

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 17,8 milioane de lei comercianților care nu au respectat regulile de plafonare a prețurilor la alimentele de bază, în urma unor controale desfășurate la nivel național în perioada august–noiembrie 2025.

Acțiunile de control fac parte dintr-un demers amplu de verificare a respectării prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 67/2023, act normativ care instituie măsuri temporare pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor la produsele alimentare esențiale, într-un context economic marcat de presiuni inflaționiste.

Potrivit datelor furnizate de ANAF, inspectorii antifraudă au verificat până în prezent 19 operatori economici activi în domeniile procesării, distribuției, importurilor și achizițiilor intracomunitare, cu accent pe retaileri mari și hipermarketuri, precum și pe punctele de lucru ale acestora. Analiza a vizat întregul lanț comercial, de la achiziție până la vânzarea către consumatorul final.

În urma controalelor, au fost constatate încălcări ale plafonului de adaos comercial pentru produsele reglementate, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 10 amenzi au vizat hipermarketuri, valoarea totală a sancțiunilor ridicându-se la aproape 18 milioane de lei.

Acțiunile de control a avut un scop multiplu: verificarea modului de aplicare a plafoanelor de adaos comercial stabilite prin OUG nr. 67/2023, analiza structurii prețurilor practicate de operatorii economici, identificarea eventualelor practici comerciale neconforme sau mecanisme de eludare a legii, precum și protejarea intereselor consumatorilor, în special în perioadele cu presiune ridicată asupra prețurilor.

Autoritățile fiscale atrag atenția că aceste măsuri sunt esențiale pentru menținerea unui echilibru pe piață și pentru prevenirea scumpirilor nejustificate la produsele de strictă necesitate. Plafonarea adaosului comercial se aplică, conform actului normativ, unei game largi de alimente de bază destinate consumului populației. Printre acestea se numără pâinea albă simplă, laptele de vacă de consum, brânza telemea de vacă, iaurtul simplu, făina albă de grâu, mălaiul, ouăle de găină, uleiul de floarea-soarelui, carnea proaspătă de pui și porc, legumele și fructele proaspete vrac, cartofii albi, zahărul, smântâna, untul și magiunul.

Operatorii economici din întreg lanțul – producători, distribuitori și comercianți – au obligația de a respecta limitele maxime de adaos comercial stabilite de legislație pentru aceste produse. Nerespectarea prevederilor OUG nr. 67/2023 atrage răspunderea contravențională, sancțiunile fiind cuprinse între 100.000 și 2.000.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei constatate. ANAF subliniază că nivelul ridicat al amenzilor reflectă importanța respectării acestor reguli, menite să protejeze puterea de cumpărare a populației.

DGAF anunță că acțiunile de monitorizare și control vor continua și în perioada sărbătorilor de iarnă, un interval caracterizat prin creșterea cererii de consum și, implicit, printr-un risc sporit de majorări nejustificate de prețuri. Prioritate vor avea în continuare operatorii de retail și hipermarketurile, firmele care efectuează importuri și achiziții intracomunitare, precum și operatorii considerați cu risc fiscal ridicat.

Trimite articolul

X
Taguri:
alimente de baza ,
amenzi ,
anaf ,
hipermarket ,
plafon pret

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ordin de protecție într-un liceu din Bihor. Unui elev i s-a interzis să se apropie timp de un an de un coleg pe care l-a bătut
    Judecătoria Beiuș i-a interzis unui elev de 15 ani din cadrul Liceului Tehnologic „Unirea” din Ștei ca, timp de un an, să comunice în orice mod cu un coleg și să apropie la mai puțin de 10 metri de acesta ori la mai puțin de 100 de metri de locuința sa.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Investiție de un milion de euro la Salonta: o firmă va produce panouri fotovoltaice și creează 100 de locuri de muncă
    O companie din Salonta, specializată în comercializarea panourilor fotovoltaice, va investi aproximativ un milion de euro într-o nouă unitate de producție, care va fi construită în parcul industrial de pe strada Iosif Vulcan.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bihorean trimis înapoi la închisoare, după un an de la eliberarea condiționată. A evadat de acasă la o bere cu prietenii
    Un bărbat de 43 de ani, din satul bihorean Șuncuiș, comuna Finiș, ar putea să se întoarcă în penitenciar din cauza unui gest banal: a mers până la un magazin să bea o bere cu prietenii.

    BIHON CAO

    Anunț de întrerupere furnizare apă pe mai multe străzi din Oradea și în Săldăbagiu de Munte

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    Economic

    Un nou beneficiu pentru salariați din 2027. Cum pot angajatorii să le suplimenteze pensia
    Angajatorii vor putea contribui la conturile de economii și de investiții pentru pensie ale salariaților, beneficiind de facilități fiscale în anumite limite. Măsura este prevăzută de Legea nr. 202/2026, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2027.

    Bihon CSM Oradea

    GALERIE FOTO
    Liberț și Tudor, despre provocările noului sezon: „Așteptăm mai mult de la echipe, dar avem încredere că ne putem atinge obiectivele”
    Cu o singură etapă înainte de finalul turului din cadrul sezonului regulat, CSM Oradea se află pe locul 1 în Seria C a Diviziei A de handbal masculin, iar CSU Oradea ocupă locul 3 în Seria C a Diviziei A de handbal feminin.

    Economic

    ANAF schimbă regulile jocului pentru firme: noi indicatori de risc fiscal și controale mai transparente
    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pregătește o nouă abordare a controalelor, bazată pe criterii de risc adaptate fiecărui domeniu economic.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X