BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Începe Postul Sfintelor Paști. Ce alimente sunt interzise în post și în ce zile se face dezlegare la pește

Începe Postul Sfintelor Paști. Ce alimente sunt interzise în post și în ce zile se face dezlegare la pește

la 3 March 2025 12:34

Începe Postul Sfintelor Paști. Ce alimente sunt interzise în post și în ce zile se face dezlegare la pește

3 March 2025 12:34
Postul Sfintelor Paști, numit și Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, serbat anul acesta în data de 20 aprilie, potrivit Agerpres.
Postul Sfintelor Paști, numit și Postul Mare, este o perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, serbat anul acesta în data de 20 aprilie, potrivit Agerpres.

Trimite articolul

X

Postul este abținerea de la mâncare și băutură, nu simpla înlocuire de alimente, cu intenția de a înfrâna firea, de a crea senzația de foame. Și aceasta nu pentru că anumite alimente ar fi necurate, deoarece nimic din creație nu poate fi respins ca necurat (II Tim. 4, 4), ci pentru că abținerea este un semn al libertății și al biruinței voinței, conform doxologia.ro.

Perioada de post premergătoare Sfintelor Paști începe de luni, 3 martie, până sâmbătă, 19 aprilie, inclusiv.

Canon de pocăință, numit și Canonul Sfântului Andrei Criteanul, Canonul cel Mare se săvârșește pe parcursul Postului Sfintelor Paști în prima și în a cincea săptămână din Post.

În prima săptămână, Canonul cel Mare se săvârșește în seara zilelor de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul slujbei numite Pavecernița Mare (slujba de după Vecernie), când strofele acestuia sunt împărțite în patru părți, corespunzătoare celor patru zile. În miercurea din săptămâna a cincea din Post, în cadrul slujbei numite Denia, Canonul Sfântului Andrei Criteanul se cântă integral.

Cât ține Postul Mare

Postul Paștilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. (Liturgica Generală, 2002)

Conform doxologia.ro, Postul Mare are origine apostolică, potrivit Sfinților Părinți și scriitori bisericești, dar în primele secole, durata și felul postirii nu erau uniforme peste tot. La Ierusalim, în secolul al IV-lea se postea opt săptămâni înainte de Paști, pe când în Apus, în aceeași vreme se postea numai patruzeci de zile.

Începând de pe la sfârșitul secolului al III-lea, Postul Mare a fost împărțit în două perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii) sau postul prepascal, care ținea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, și Postul Paștilor (postul pascal), care ținea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până la cea a Învierii, fiind un post foarte aspru.

În secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paștilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic (325), Biserica de Răsărit a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de șase săptămâni.

După disciplina ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii Izgonirii lui Adam din rai și postim până în seara sâmbetei din Săptămâna Patimilor, inclusiv. Ultima dintre aceste șapte săptămâni de post, adică săptămâna dintre Florii și Paști, pe care o numim a Sfintelor Patimi, nu este socotită însă în Postul Păresimilor, ci este considerată aparte, sub denumirea de Săptămâna Paștilor.

Cum se postește

În general, postul Păresimilor era mult mai aspru decât se ține azi. Toate zilele erau de ajunare, adică abținere completă de la orice mâncare și băutură până la Ceasul al nouălea din zi (ora 15.00), în afară de sâmbete și duminici, care erau exceptate de la ajunare.

Conform tradiției actuale a Bisericii, în cursul Postului Mare se postește astfel:

În prima săptămână, în primele două zile – luni și marți – se recomandă, pentru cei ce pot să țină, post complet sau pentru cei mai slabi ajunare până spre seară, când se poate mânca puțină pâine și bea apă.

La fel în Săptămâna Patimilor în primele trei zile – luni, marți și miercuri – și ultimele două zile – vineri și sâmbătă, miercuri în Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după săvârșirea Liturghiei Darurilor înainte sfințite, când se mănâncă pâine și legume fierte fără untdelemn.

În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta și duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puțin vin.

La praznicul Bunei Vestiri și în Duminica Floriilor se dezleagă la pește.

sursa: tion.ro

Trimite articolul

X
Taguri:
dezlegare ,
incepere ,
paste ,
peste ,
post ,
undelemn ,
vin
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fără blocaje. Pe drumurile naționale și județene din Bihor se circulă în condiții de iarnă, utilajele de dezăpezire sunt în acțiune
    Ninsoarea care a căzut în ultimele ore a dus la formarea unui strat de de aproximativ 5 cm pe majoritatea drumurilor din județ, potrivit informațiilor primite de la Traian Bulzan, șeful SDN Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Impact frontal între o mașină și o dubă la ieșire din Păgaia. Două persoane au fost transportate la spital
    Incidentul s-a produs în cursul zilei de marți, 13 ianuarie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Șomajul în Bihor a urcat la 2,18% în decembrie 2025. Mii de bihoreni, în evidențele AJOFM
    Șomajul a înregistrat o ușoară creștere în județul Bihor la finalul anului 2025, potrivit datelor AJOFM.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Deszăpezirea din Oradea, monitorizată în timp real chiar de primarul Florin Birta
    Primăria Oradea asigură deszăpezirea din Oradea monitorizată prin GPS, pentru ca traficul să se desfășoare în siguranță.

    BIHON Sport local

    Încă un fotbalist bihorean din Superligă a schimbat echipa
    După Adrian Șut, care s-a transferat în Emiratele Arabe Unite la Al Ain FC, un alt fotbalist bihorean a schimbat echipa.

    România

    Sfârșit cumplit pentru un cuplu de pensionari. Au fost găsiți înghețați în casă după ce au oprit încălzirea pentru a face economie
    Doi pensionari au fost găsiți în stare gravă de hipotermie după ce au oprit căldura ca să facă economii; bărbatul a murit, aceștia au refuzat să fie transportați la spital
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.