O altă măsură avută în vedere este plata gărzilor efectuate de medicii rezidenți din anii I, II și III, în condițiile în care unii dintre aceștia ajung să participe la numeroase gărzi fără să fie remunerați.
Ministrul Sănătății a prezentat propunerile în cadrul unei intervenții la TVR, precizând că reorganizarea gărzilor și modificarea tarifelor sunt printre prioritățile sistemului sanitar. Potrivit acestuia, noul mecanism ar trebui să țină cont atât de numărul gărzilor efectuate, cât și de efortul suplimentar depus de personalul medical.
Tarife mai mari pentru gărzile suplimentare
În varianta analizată de Ministerul Sănătății, prima gardă ar urma să fie plătită la tariful actual, iar pentru următoarele s-ar aplica majorări succesive.
„Mă gândesc la o creștere cu 25% de la o gardă la cealaltă”, a declarat ministrul Sănătății.
Dacă această formulă ar fi aplicată succesiv, a doua gardă ar fi plătită la 125% din tariful primei, iar a treia ar ajunge la 156,25% din valoarea inițială.
Nu a fost stabilit însă până la ce număr de gărzi s-ar aplica această creștere. Sunt analizate variante care merg până la a treia sau a patra gardă efectuată într-o lună. Potrivit ministrului, sistemul de plată progresivă a fost deja discutat cu reprezentanții sindicatelor.
Schimbările ar urma să îi vizeze și pe medicii rezidenți din primii trei ani de pregătire. Rogobete a atras atenția că, în numeroase spitale, aceștia participă la gărzi fără să fie plătiți, deși volumul de muncă poate fi ridicat.
„Unii fac și opt, nouă, 10 gărzi pe lună neplătite, ori eu nu consider că este corect acest lucru”, a declarat ministrul.
În prezent există prevederi care permit, în anumite condiții, efectuarea unor gărzi suplimentare plătite de către rezidenți, sub supravegherea medicilor cu experiență. Cu toate acestea, potrivit ministrului, o parte dintre gărzile realizate de tinerii medici rămân neremunerate. Tarifele destinate rezidenților ar urma să fie diferite de cele acordate medicilor specialiști și primari, în funcție de nivelul de pregătire și de responsabilitățile profesionale.
Propunerile fac parte dintr-un proces mai amplu de reorganizare a activității de gardă din spitale. Sistemul este împărțit în mai multe tipuri de gărzi, în funcție de activitatea medicală: de urgență, de monitorizare, la domiciliu și intervenționale. Ministerul urmărește ca medicii care efectuează mai multe gărzi să fie remunerați suplimentar inclusiv pentru efortul fizic și psihic presupus de această activitate.
Alexandru Rogobete a susținut totodată necesitatea unei abordări unitare în privința tarifelor între diferitele categorii de spitale, arătând că epuizarea personalului medical reprezintă o problemă indiferent de unitatea sanitară în care acesta își desfășoară activitatea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!