În judeţul Constanţa mai sunt 11 localităţi fără curent electric, iar opt aşezări nu au apă potabilă.
11 marinari care au naufragiat în Extremul Orient rus au fost salvaţi după trei luni. Bărbaţii au stat în tot acest timp într-o fostă bază militară. S-au aventurat să caute ajutor doar când proviziile erau pe sfârşite.
Principala problemă a românilor în Spania este lipsa de informare. Principala greşeală pe care o fac este că se tem de autorităţi. Principalul dezavantaj - lipsa banilor, atunci când sunt la început.
Companiile aeriene sunt obligate să le asigure pasagerilor un minim de confort, adică să le ofere o masă caldă sau cazare peste noapte, în cazul în care sunt întârzieri foarte mari.
Leul continuă să se aprecieze uşor faţă de moneda europeană.
Cresterea salariului minim brut pe economie, de la 390 la 500 de lei, incepand cu 1 ianuarie, a marit amenzile pentru soferii si pietonii indisciplinati.