BUCURESTI - Presedintele declara ca Patriciu, Vantu si Voiculescu utilizeaza trusturile media pentru a obtine favoruri economice.
BUCURESTI - Judecătorii Tribunalului Bucureşti vor da, astăzi, verdictul în cazul dosarului Fondului Naţional de Investiţii. Dosarul FNI, în care 13 persoane printre care şi Ioana Maria Vlas, au primit peste 80 de ani de închisoare, a fost trimis spre rejudecare de către magistraţii Curţii de Apel, care au casat prima sentinţă.
BUCURESTI - Angajaţii de la metrou au fost în grevă de avertisment. Metrourile nu au circulat, în această dimineaţă, de la ora 4 la ora 6.
De-a lungul istoriei, noi oamenii am vazut multe chestii de-a dreptul dubioase: ploi cu broaste, grindina rosie, viscol cu viermi sau diavoli de foc, cazand din cer. Propunandu-si sa explice acestea, LIVESCIENCE a publicat un top al celor mai ciudate 10 fenomene meteorologice.
Estimarile referitoare la evolutia preturilor materialelor de constructii, exprimate anul trecut, incep sa prinda contur intr-un mod cu totul neasteptat.
DRAGASANI - Un profesor din Drăgăşani este cercetat penal pentru că ar fi lovit cu o bară metalică mai mulţi elevi, chiar în sala de curs. Una dintre victime şi-a scos certificat medico-legal şi a depus plângere la poliţie.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a consultat telefonic cu şeful statului, în cursul acestei dimineţi, în legătură cu numirea lui Adrian Cioroianu pentru postul de ministru al afacerilor externe, primind, însă, semnale negative din partea preşedintelui, susţin surse PNL.
Preşedintele Traian Băsescu recunoaşte că relaţia sa cu parlamentarii este alterată, dar susţine că aceasta nu este vina lui. Şeful statului spune ca nu i-a jignit niciodată pe politicieni. Declaraţia a fost făcută în interviul pe care Traian Băsescu l-a acordat Radio România Actualităţi.
Persoanele de etnie romă din România ar vota, dacă duminica viitoare ar fi alegeri, cu Partida Romilor, în proporţie de 28%, iar ca preşedinte l-ar alege pe Gigi Becali, arată un studiu dat publicităţii de Fundaţia pantru o Societate Deschisă.
Persoanele concediate in urma restructurarii unor societati nationale, regii autonome, companii nationale si societati comerciale, etc., vor beneficia in mod unitar de masuri de protectie sociala, se arata in Ordonanta de Urgenta 2/2007.