Un polițist din Satu Mare a fost nevoit să lupte trei ani cu birocrația după ce a fost pus să plătească 25.128,61 lei, contravaloarea autospecialei care s-a distrus în urma unui accident.
Ministrul Sănătății, bihoreanul Florian Bodog, a explicat că demisia sa nu ar rezolva probleme din sistemul de sănătate.
Se încearcă transferarea transportului de marfă de pe căile rutiere, mult mai poluante, pe calea ferată.
Este anchetă la Spitalul din Tulcea, după ce pe un site de socializare au apărut imagini în care o infirmieră şterge cu mopul pe lângă un pacient care căzuse pe jos, ignorându-l.
Potrivit unui ordin al ministrului Educației Naționale și Cercetării, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, elevii şi profesorii nu vor face cursuri joi.
Cel mai mare furnizor de carne de porc din lume, WH Group Ltd, a anunțat la 25 septembrie la bursa din Hong Kong, ca prin divizia sa, Smithfield Foods, ar intenționa să cumpere producătorii români de mezeluri Elit și Vericom.
Ministrul Sănătății, prof. dr. Florian Bodog, a cerut convocarea de urgență a miniștrilor UE pentru a stopa practica exportului paralel de medicamente.
Sindicaliştii de la CFR au iniţiat o petiţie pentru investiţii în modernizarea infrastructurii căilor ferate.
O femeie din Piatra Neamț a cumpărat un carton cu ouă din Kaufland, însă când a ajuns acasă și-a dat seama că acestea au fost vopsite pentru a acoperi data de valabilitate expirată.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festivalul Internațional de Film de la Trieste este unul dintre cele mai importante evenimente de cinema dedicat filmului din Europa Centrală și de Est.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O secvență aparent banală, surprinsă de o cameră de supraveghere din Vadu Crișului, ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care sunt gestionate deșeurile menajere în zonă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un conducător auto a cerut Judecătoriei Oradea anularea unei amenzi de 405 lei, aplicată pentru depășirea vitezei legale admise în localitate, invocând faptul că se deplasa cu atenție deoarece primise mai multe notificări de la aplicația Waze referitoare la prezența unui radar pe strada pe care se deplasa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii comunei Sântandrei își exprimă în mediul online nemulțumirea față de starea infrastructurii, acuzând lipsa asfaltului, a canalizării și a iluminatului public pe mai multe străzi, în ciuda nivelului ridicat al impozitelor locale.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat emiterea unei atenționări de Cod Galben, valabilă de duminică, 25 ianuarie, ora 14:00, până marți, 27 ianuarie, ora 10:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna decembrie 2025, consiliile locale din comunele Suplacu de Barcău și Girișu de Criș au adoptat hotărârile privind taxele și impozitele locale pentru anul 2026.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anul 2025 a fost unul de prudență pe piața muncii din România, marcat de incertitudini macroeconomice și de o scădere cu aproximativ 10% a numărului de joburi noi față de 2024.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expoziţia, organizată cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, este semnată de Andrei Budescu și Cristian Opriș, fiind curatoriată de Alexandra Sârbu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vlad Munteanu, fost elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea, este astăzi student la Sciences Po Paris, una dintre cele mai prestigioase universități de științe politice din Europa.
România
Noile reguli militare îi obligă pe cetățenii români aflați temporar în străinătate să se prezinte rapid la centrele militare în caz de mobilizare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 52 de ani, din Urvind, a ajuns pe lista infractorilor căutați de polițiștii din întreaga țară, după ce a fost protagonistul unei situații inedite, petrecute chiar în sediul Poliției Rutiere din Oradea.
4