În ziua de marți, 9 august 2016, la ora 15.15, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș.
Proiectul intitulat „Îmbunătăţirea calităţii serviciilor de urgență spitalicești și prespitalicești prin dezvoltarea și implementarea unui program de formare” a fost finalizat.
România se află pe cai mari în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte creşterea economică pe trimestrul doi din 2016, având o creştere economică în trimestrul II de 1,5%.
Guvernul României a hotărât ca plata gărzilor suplimentare să fie făcută pornind de la baza salarială crescută.
Ziua de 13 august, când va fi înmormântată Regina Ana, a fost declarată de către Guvern, zi de doliu național.
Pentru prima dată, firma patronată de cel mai bogat bihorean Zoltan Teszari apare pe lista datornicilor publicată de ANAF.
Peste 1.300 de reclamaţii au fost depuse la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) în primul semestru din acest an.
powered by Surfing Waves
Un tânăr de doar 17 ani a ajuns subiect al unui dosar penal pentru conducere fără permis, după ce a fost prins la volanul unui BMW X6 și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor.
Un bărbat de 37 de ani, din localitatea bihoreană Budureasa, a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare, cu suspendare, după ce a furat 6 butelii pe care le ochise când a fost la colindat, de Crăciun și de Anul Nou, prin comuna Roșia.
Un studiu realizat de Adrian Hatos și Smaranda Liana Cioban-Kudelca de la Universitatea din Oradea arată, cu cifre și hărți de rețea, că succesul în cercetarea românească depinde cel mai mult de conexiunile dintre instituții.
Proiectele implementate de Primăria comunei Pietroasa prin Programul Național de Redresare și Reziliență se află într-un stadiu avansat de execuție, cu un grad de realizare de peste 90%, potrivit primarului Ionel Alin Laza.
Județul Bihor s-a aflat duminică, 11 ianuarie, printre cele mai reci zone din România, odată cu un val de aer polar care a adus temperaturi extrem de scăzute în majoritatea localităților.
2
Transformarea infrastructurii medicale din Aleșd prinde contur.
Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) a făcut public calendarul obligațiilor fiscale pentru luna ianuarie 2026, stabilind termenele de depunere a declarațiilor și plăților pentru firme, persoane fizice și alți contribuabili.
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” a găzduit sâmbătă și duminică turneul II de calificare al Ligii a II-a de polo.
Când temperaturile scad și orașul intră în ritmul iernii, viața de la Grădina Zoologică din Oradea nu încetinește, ci se adaptează.
„Dansuri româneşti în partituri", sub bagheta dirijorului Jankó Zsolt, la Filarmonica de Stat Oradea
Se vor audia lucrări de: Alexandru Pașcanu, Dariu Pop, Sabin Drăgoi, Pascal Bentoiu, Ciprian Porumbescu, George Enescu şi Grigoraş Dinicu.
1
După ce în toamna lui 2025 a fost la un pas de eliberarea din Penitenciarul Oradea, unde își execută o condamnare pe viață pentru 4 omoruri, Ferenc Sütő încearcă din nou să obțină o pedeapsă mai blândă, care să-i dea posibilitatea să iasă din închisoare.
3