În timp ce unii părinți ar fi de acord cu ideea, alții spun ba. „Să se facă, dar mai cu perdea”, cred unii părinți despre introducerea educației sexuale în școli.
Comisia Europeană a lansat proceduri de infringement împotriva României şi Ungariei în privinţa comerţului cu amănuntul al produselor agricole şi alimentare.
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private solicită modificarea contractului-cadru prin introducerea noţiunii de „contribuţie personală” şi decontarea unui tarif corect pentru serviciile medicale.
În ultimii şapte ani, piaţa pariurilor sportive a crescut de peste patru ori.
Formularului 088 nu a fost eliminat, i s-a schimbat doar denumirea, dar este la fel de birocratic.
România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul IV din 2016, potrivit datelor făcute publice marţi de Eurostat.
Trupa Taxi a lansat o melodie pamflet prin care ironizează teoriile puse în circulație de reprezentanții PSD, potrivit cărora protestele față de Guvern din toată țara sunt finanțate de George Soros.
Organizatorii au dezvăluit a doua „constelație” de artiști care vor performa în cadrul celei de-a treia ediții Untold.
Un steag uman imens a fost format de protestatarii din Piaţa Victoriei în a 13-a zi de proteste. Oamenii au luminat hârtii colorate cu ajutorul telefoanelor mobile.
Asigurătorul RCA are obligația de a efectua constatarea prejudiciilor în termen de 5 zile lucrătoare de la data notificării primite de la persoana prejudiciată.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul după - amiezii zilei de miercuri, 9 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a organizat miercuri un eveniment de prezentare a logisticii care va fi utilizată în cadrul serviciilor de dezinsecție, dezinfecție, deratizare și tratamente fitosanitare desfășurate pe suprafața municipiul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 40 de ani, din Husasău de Tinca, aflat în spatele gratiilor de mai bine de 21 de ani, în urma unei crime pe care a comis-o alături de prietena lui de 14 ani și de un alt tânăr, a cerut să fie eliberat din închisoare înainte de termen.
Cultură
TIFF Oradea va avea loc în perioada 25-27 septembrie cu filme în avanpremieră, filme clasice şi cine-concerte.
Educație
Admiterea la liceu se schimbă din nou: Senatul elimină examenul suplimentar după Evaluarea Națională
Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede eliminarea organizării examenului de admitere la liceu, suplimentar față de Evaluarea Națională.
Cultură
Festivalului Internaţional de Teatru Oradea se desfăşoară în perioada 10-20 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 9 septembrie.
România
Dezvoltarea organelor reproductive feminine ar putea fi afectată de consumul de Tylenol, sau paracetamol, de către mame în timpul sarcinii, conform unui studiu care, potrivit autorilor săi, nu dovedește, însă, că acest medicament analgezic are efect direct asupra fertilității viitoare a fiicelor, transmite miercuri Reuters.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul tragic a avut loc marți seara, 8 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor se numără printre zonele vizate de proiectul CNAIR privind instalarea unor sisteme pentru calmarea traficului la intrarea în localități.