Aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, potrivit unei iniţiative legislative aprobate tacit, miercuri, de Camera Deputaţilor.
Premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor să pregătească bugetul pe anul viitor până la sosirea delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
Klaus Iohannis lansează miercuri volumul autobiografic „Pas cu pas” la Târgul Internațional Gaudeamus - Carte de învățătură.
România a beneficiat de fonduri europene în valoare de 4,09 miliarde de euro în 2013, ceea ce o situează pe locul al cincilea în topul sumelor primite de către țările UE, după Polonia, Grecia, Ungaria şi Portugalia.
Traian Băsescu cere Guvernului o întrunire pentru a emite o ordonanță de urgență care să prelungească programul de votare până la ora 24.00.
Românii își aleg duminică președintele, iar liderii din politică au fost primii care au ieșit la vot. Vasile Blaga, președintele PDL a declarat la ieșirea de la vot că a făcut o cerere către BEC, prin care a solicitat prelungirea timpului de votare în străinătate.
Mai sunt câteva zile până când românii își vor alege președintele, iar cei doi candidați au participat la două confruntări televizate. Klaus Iohannis a explicat de ce nu i-a pus vreo întrebare lui Victor Ponta la finalul confruntării de miercuri seară de la B1TV. Iohannis a spus că „în lucrurile esențiale Ponta minte”.
Dacă nu ați apucat să cumpărați anul acesta tot ceea ce vă doreați, puteți profita de reducerile care marchează începutul iernii. Black Friday debutează pe 21 noiembrie, iar câteva magazine și-au anunțat deja participarea la sărbătoarea reducerilor.
O treime din populaţia României întâmpină dificultăţi financiare uneori, la fel ca în Polonia şi Slovacia, potrivit unui studiu realizat de grupul Kruk, recuperator de creanţe. 25% dintre români fiind dispuşi să ceară ajutorul familiei, iar 39% au intenţia să apeleze la angajator.
Noul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu, a mers marți la BEC pentru a discuta despre suplimentarea secțiilor de votare din străinătate. La ieșirea de la Biroul Electoral Central, Meleșcanu a declarat că pe legislaţia actuală nu este posibilă înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, dar se încearcă derogări.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un copil de 4 ani a căzut, vineri, 23 ianuarie, în râul Someș, în municipiul Gherla și este căutat de scafandri, iar un alt copil, de 5 ani, a fost salvat de un tânăr, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O nouă barieră în fața suferinței a fost ridicată la Oradea.
BIHON Sport local
Ultima dată la CSM Sighetu Marmației, orădeanul George Zima (36 de ani) va pregăti echipa din Depresiunea Beiușului, unde îl înlocuiește pe Zoltan Vig, care a îndeplinit rolul de antrenor principal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările avansează într-un ritm alert la pasajul rutier subteran care se construiește în Oradea la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului.
1
BIHON Sport local
La aproape două săptămâni de la reunire, Crișul Sântandrei a disputat primul joc de pregătire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a anunțat lansarea unei noi etape de vânzare a abonamentelor pentru parcarea etajată de pe strada Gheorghe Doja, ca urmare a interesului crescut manifestat de cetățeni și a solicitărilor primite după prima etapă.
România
Premierul Ilie Bolojan a oferit vineri o radiografie detaliată a priorităților fiscale și economice ale guvernului.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reabilitarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea intră, în sfârșit, într-o etapă decisivă, după ani de așteptări, blocaje și căutări de soluții de finanțare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania LEONI Wiring Systems a anunțat reorganizarea activității fabricilor din Arad, Beiuș și Marghita, pe parcursul anului 2026, pe fondul schimbărilor majore din industria auto și al contextului economic global dificil.