Compania Natională de Căi Ferate „CFR” SA a semnat 3 contracte de consultanţă, în valoare totală de 1 539 098 lei, contracte aferente lucrărilor de modernizare a 7 poduri şi 5 podeţe de cale ferată de pe raza Regionalelor CF Braşov, Constanţa şi Timişoara, proiecte incluse în Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, Axa prioritară 2, potrivit unui comunicat CFR.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în sedința de marți, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,0 la sută pe an de la 3,25 la sută începând cu 1 octombrie, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar și reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale instituţiilor de credit la nivelul de 10 la sută de la 12 la sută, începând cu perioada de aplicare 24 octombrie - 23 noiembrie 2014.
În sezonul rece, peste 40 000 de români sunt afectaţi de sindromul de oboseală cronică (SOC), afecţiune caracterizată prin oboseală intensă ce persistă mai mult de şase luni, dificultăţi de concentrare, tulburări de memorie, insomnie, migrene, depresie sau alergii.
Pacienţii care suferă de diferite forme ale unor boli cardiovasculare, diabet zaharat, boli oftalmologice, nefrologice, precum şi boli inflamatorii reumatice şi cronice vor beneficia de tratament inovativ, potrivit Ministerului Sănătății.
Părinții unei eleve de 6 ani de la Colegiul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca au reclamat că fiica lor ar fi fost agresată sexual de soţul unei învăţătoare, iar Inspectoratul Școlar și Poliția au pornit o anchetă.
38 de rapoarte de evaluare au fost încheiate, iar 29 de foști sau actuali manageri de spital, șefi de secție/ serviciu și foști sau actuali directori medicali din mai multe județe ale țării au fost găsiți incompatibili sau în conflict de interese, potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI).
Forţele armate ruse au revenit la tipul de comportament din perioada Războiului Rece, potrivit unor declarații ale lui Peter Hudson, comandantul trupelor maritime ale NATO.
Un muzeu viu al satului bucovinean va fi construit în localitatea suceveană Horodnic de Sus. În casele din muzeu vor locui familii angajate care vor interacționa cu turiștii.
A fost consemnată cea mai scăzută temperatură din această toamnă în România. Minus 3,1 grade Celsius s-au înregistrat joi dimineață la Miercurea Ciuc.
Aparate de zbor de mici dimensiuni au fost folosite pentru a plasa telefoane mobile în penitenciare din Ploieşti, Giurgiu şi Miercurea Ciuc, aceasta fiind, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, o nouă metodă pentru a introduce dispozitivele în închisori, informează Mediafax.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
ISU Bihor a înregistrat peste 10.300 de intervenții în primele opt luni ale anului, perioadă în care pompierii au stins peste 1.000 de incendii, iar echipajele SMURD au asistat peste 8.400 de persoane. În paralel, salvatorii bihoreni au participat la misiuni internaționale în patru țări, Inspecția de Prevenire a desfășurat peste 1.100 de controale, iar lotul inspectoratului a cucerit titlul de campion național la concursurile profesionale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier a avut loc joi, 10 septembrie, pe Drumul Comunal 77, pe tronsonul dintre Livada de Bihor și DN79.
Cultură
Evenimentul sărbătorește 50 de ani de teatru cu 28 de spectacole, între 10 și 20 septembrie.
Educație
Profesoara Simona Man, de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea, s-a stins din viață. Cadrul didactic, apreciat de colegi pentru implicarea în formarea elevilor și a noilor generații de profesori, fusese diagnosticat în urmă cu aproximativ doi ani cu o boală oncologică.
1
Economic
Noul Cod al Urbanismului vine cu promisiunea unor proceduri mai simple și mai rapide, însă ascunde o posibilă capcană pentru cei care au autorizații de construire.
România
Vremea va rămâne caldă în următoarea perioadă, cu temperaturi maxime care vor ajunge până la 33 de grade Celsius.
România
Un proiect de lege inițiat de AUR propune reguli stricte pentru ceremoniile organizate de Ziua Drapelului Național.
4
România
Uniunea Europeană pregătește noi reguli pentru închirierile pe termen scurt, precum cele oferite prin Airbnb și alte platforme, în special în orașele și destinațiile turistice unde accesul la locuințe a devenit dificil.
România
Prețul motorinei continuă să crească, alimentat de tensiunile globale dublate de marjele mari de rafinare, ceea ce ar putea duce la noi scumpiri în perioada următoare în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 10 septembrie.