Lista plantelor şi substanţelor interzise, care face obiectul unei ordonanţe de urgenţă ce va fi prezentată în şedinţa de guvern de miercuri, va putea fi modificată oricând va fi nevoie, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie.
Persoanele care au terenuri agricole necultivate ar trebui să plătească impozite, a declarat marţi ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, precizând însă că nu a purtat încă discuţii cu Ministerul Agriculturii pe această temă.
Deficitul comercial al României s-a redus în decembrie cu 45,8% faţă de luna similară din 2008, la 850,6 milioane euro (3,6 miliarde lei), ca urmare a creşterii exporturilor, corelată cu scăderea importurilor, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cifra de afaceri din industrie a crescut în ultima lună din 2009 cu 2,8% faţă de decembrie 2008, pentru prima oară după 13 luni de declin, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat luni, la Realitatea Tv, că este posibil ca prim-vicepreşedintele Ludovic Orban să nu mai facă parte din viitoarea sa echipă din cauza divergenţelor pe introducerea votului pe listă, dar a adăugat că şi l-ar dori alături, în conducere, pe Mircea Diaconu.
Absolvenţii de liceu din promoţiile anterioare anului 2010 pot susţine examenul de bacalaureat, în două sesiuni speciale de anul acesta, începând cu data de 31 mai, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.
Plenul Senatului a aprobat luni modificarea Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prin care se oferă o alocaţie lunară de 50 de lei persoanelor cu handicap, îngrijite în centrele specializate, care nu realizează niciun fel de venit.
Pentru a obţine permisul de conducere, un român trebuie să de examen, în medie, de aproximativ patru ori.
Peste şase milioane de români au permise de conducere. Conform datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCÎV), la data de 31.12.2009 erau înregistraţi 6.063.096 de conducători auto (27,79% din numărul populaţiei).
Prima femeie general din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Floarea Şerban, care avea funcţia de şef al Direcţiei Legislative şi Asistenţă Juridică, a fost trecută în rezervă, printr-un decret semnat, luni, de preşedintele Traian Băsescu.