Invocarea betiei din noaptea trecuta, oftatul sau refuzul sarcinilor pe motiv ca nu intra in fisa postului inseamna sinucidere curata pentru angajati, noteaza Cotidianul. Consultantul in cariera Ross Bonander publica pe site-ul askmen.com zece dintre cele mai nefericite replici pe care un angajat i le-ar putea da managerului sau.
MIOVENI - Uzina de automobile din Mioveni va produce din toamna acestui an modelul Sandero, derivat din Renault. Versiunea de bază a acestui model se va vinde la un preţ sub 6.400 de euro, mai ieftin decât al Loganului, a declarat preşedintele regiunii Euromed a grupului, Christian Esteve.

Fostul ministru al Justiţie Tudor Chiuariu s-a prezentat, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, care investighează modul în care s-a semnat o hotărâre de Guvern privind un teren al Poştei Române.

Proiectul ordonanţei privind taxa de poluare auto va fi modificat, a anunţat premierul. Fără a da detalii, Tăriceanu a menţionat doar că vor fi introduse reguli care să permită corelarea taxei cu nivelul emisiilor poluante.
BUCURESTI - Casele închiriate tinerilor prin ANL vor putea fi vândute doar chiriaşilor al căror venit mediu pe membru de familie nu depăşeşte dublul salariului mediu brut pe economie şi care se obligă să nu vândă altor persoane locuinţa, timp de cinci ani de la data cumpărării, a declarat Laszlo Borbely, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.
Din cauza schimbarilor majore care au avut loc in ultimii ani, unor angajati le este tot mai greu sa faca diferenta intre ce este potrivit sa faca la serviciu si ce nu. In cele ce urmeaza va prezentam ce ar trebui sa faceti pentru ca lucrurile marunte sa nu va impiedice sa avansati sau sa va pierdeti respectul sefilor si al colegilor.

Contribuţiile individuale virate de angajatori la bugetul asigurărilor pentru şomaj vor creşte. Şi asta pentru că şomajul va fi calculat pe baza venitului lunar brut, şi nu a salariului brut lunar, ca până acum.

Numarul bolnavilor de cancer creste exploziv, astfel in timp ce in restul Europei maladia pare a fi sub control, la noi apar 2.000 de cazuri noi in fiecare an, iar stresul pare a fi una dintre cauzele principale.
Modelele actuale de roviniete vor fi înlocuite, în această vară cu unele noi. Decizia aparţine Companiei Naţionale de Autostrăzi, iar costul celor aproape 10 milioane de roviniete noi se ridică la peste patru milioane de euro.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Maia Morgenstern și Marius Bodochi vin la Oradea cu spectacolul „Dragoste în 2 acte (și un bis)”
Spectacolul propune o poveste inspirată de mitul lui Don Juan, reinterpretată într-o cheie contemporană.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Produs alimentar popular, vândut în Kaufland Oradea, retras după depistarea unei bacterii
Icrele se numără printre produsele frecvent cumpărate din magazinele Kaufland, însă unul dintre sortimente a fost retras de la vânzare în Oradea, după ce testele de laborator au indicat o posibilă problemă de siguranță alimentară ce îi vizează direct pe consumatori.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Lansare de carte la Oradea: „Valea femeilor-lup”, de Laura Pariani
Evenimentul va avea loc la Librăria Humanitas Gheorghe Șincai Oradea. Vor lua cuvântul Doina Gegse-Borgovan, Mircea Pricăjan şi Alexandra Ionel.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

România

Document fals prezentat drept comunicat BNR, distribuit în mediul online
Banca Națională a României (BNR) a transmis o atenționare publică privind distribuirea unui document fals care îi este atribuit în mod eronat.

BIHON Sport local

Adversarele lui FC Bihor Oradea se întăresc pentru duelurile decisive din Liga 2
În jurul datei de 21 februarie se va relua campionatul în Liga 2 cu ultimele patru etape din sezonul regular. În joc mai sunt 12 puncte, iar matematic primele 14 echipe păstrează șanse mai mari sau mai mici la un loc de play-ff. Realist vorbind, primele 9 sunt și cele care sunt mai bine plasate, între locul 6 ocupat acum de CSM Reșița (32 de puncte) și locul 9 Metalul Buzău (29 de puncte) fiind un ecart de doar 3 puncte.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tunelul, una dintre opțiunile luate în calcul pentru Inelul Rutier Metropolitan de Nord, abandonată din cauza costurilor
Consiliul Județean Bihor se află în etapa de pregătire a proiectului Inelului de Nord al municipiului Oradea, potrivit informațiilor prezentate de președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, în cadrul conferinței de presă privind raportul de activitate pe anul 2025.

România

Kelemen Hunor îl avertizează pe Bolojan: reducerea taxelor cu până la 50% e necesară sau guvernul riscă să cadă până la vară
Kelemen Hunor afirmă că Guvernul ar putea reveni asupra majorării taxelor din 2026, permițând reduceri de până la 50%, în contextul nemulțumirilor sociale și al protestelor recente.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunele din Bihor pot accesa finanțare pentru servicii sociale, medicale și educaționale integrate
Primăriile din mediul rural din județul Bihor au la dispoziție o oportunitate financiară importantă, menită să transforme modul în care sunt oferite serviciile comunitare și să sprijine direct persoanele vulnerabile.

România

Ținuți prizonieri în mizerie și trimiși la muncă până la extenuare. Coșmarul românilor transformați în sclavi de alți români
Români ademeniți cu promisiuni false de muncă în Spania au ajuns prizonieri ai unei rețele de exploatare: supravegheați permanent, îndatorați artificial și forțați să muncească până la epuizare.

România

Declin în România pentru Jumbo: luna ianuarie marchează scăderea vânzărilor
Grupul grec Jumbo, unul dintre cei mai importanți retaileri de produse pentru casă și copii din sud-estul Europei, a raportat un început de an dificil pe piața românească. 1

România

Decizie adoptată tacit în Senat: contribuțiile la Pilonul 2 cresc etapizat până în 2027
Senatul a adoptat tacit, miercuri, proiectul de lege care prevede creșterea contribuției la Pilonul 2 de pensii, după ce termenul-limită pentru dezbatere și vot a fost depășit pe 2 februarie. Inițiativa legislativă urmează să fie trimisă Camerei Deputaților, for decizional în acest caz. 1

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.