Pachetul de măsuri vizează trei blocuri: educația, sănătatea și ordinea publică și apoi administrația centrală. Propunerile prezentate în cadrul conferinței de presă vor fi discutate în așa fel încât pachetul de măsuri să fie finalizat până la sfârșitul lunii iulie.
„O direcție importantă e să avem mai multă eficiență și responsabilitate. A doua e să întărim capacitatea administrativă în așa fel încât primăriile să fie factor de dezvoltare. Iar a treia componentă țină de simplificare și digitalizare în așa fel încât să avem o administrație care are decizia cât mai aproape de cetățeană, dar funcționează simplificat și digitalizat.
Una dintre măsuri e legată de plafonarea numărului de angajați, de stabilirea unui număr maxim pentru fiecare localitate la nivel național. Pentru primării indicatorul principal va fi numărul de locuitori, iar pentru Consiliile Județene pot fi indicatori rafinați, nu doar locuitori, pot fi numărul de unități administrative sau dacă are un spital în subordine sau nu”, a spus premierul Bolojan.
Număr de angajați, prestabilit
Prim-ministrul a explicat că urmează ca primăriile și consiliile județene din România să aibă un număr de angajați prestabilit.
„Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor din România și un număr maxim de angajați pentru CJ. Astăzi avem situații în care avem primării cu puțini angajați care funcționează bine și avem primării cu populație asemănătoare și număr mare de angajați unde nu se vede niciun plus de calitate. Avem CJ cu un număr de aproximativ 100 de angajați și CJ mai mici care au un număr de peste 200 de angajați și nu s-a constat că la cele cu număr redus sunt disfuncționalități. Pe cale de consecință, modul în care va fi stabilit va face acolo unde e supradimensioant să fie redus și acolo unde e deja redus, măsura nu-i va afecta, dimpotrivă, pentru că au avut organigrame blocate, le va permite să-și stabilească așa cum doresc”, a explicat Ilie Bolojan.
Cea de-a doua măsură prezentată este „limitarea numărului de polițiști locali în sensul în care norma astăzi stabilită de un polițist local la o mie de locuitori”.
Premierul a explicat că „și aici avem situații în care suntem la extreme, avem orașe care au un polițist la 2000 de locuitori și alte orașe de dimensiuni asemănătoare care au un număr de polițiști care depășește limita legală – Buzău, de exemplu – și nu reușesc să-i aducă sub limita legală din cauza proceselor. Nu s-a constatat infracționalitate mai mare sau probleme de curățenie în orașe cu mai puțin sau în orașe cu personal supradimensionat lucrurile să fie total diferite”.
Modificări la grila de salarizare
Autoritățile vor stabili o grilă de salarizare, care va trebui aplicată, spre exemplu în Consiliul Local, care are în competența sa stabilirea unei organigrame, precum și nivelul de salarizare. Autoritățile locale (Consiliul Local – n.red) au obligația de a respecta o condiție importantă: salariile funcționarilor să nu depășească salariul viceprimarului. Însă, în multe localități această grilă este dusă la maxim, foarte aproape de salariul viceprimarului.
„În condițiile în care avem 25% din localitățile din România, e vorba în principal de primării de comune care nu-și acoperă din veniturile propriii nici salariile angajaților respectiv. Prin urmare, stabilirea unei grile pe care nu o vor putea depăși dar vor putea să o coboare, e o decizie corectă, având în vedere faptul că Guvernul României finanțează cu sume importantă și atunci dacă cea mai mare parte a sumelor vin de la guvern, atunci e important să existe o standardizare. Celelalte autorități locale își vor putea stabili grila și organigrama”, a mai explicat premierul.
Gradul de colectare al impozitelor
Ilie Bolojan a mai adăugat că aleșii locali trebuie să devină eficienți în ceea de privește strângerea de taxe și impozite.
„Această prevedere a fost amânată deși e în codul finanțelor publice locale. Această amânare a avut și componente obiective dar și grijă de a nu deranja aleșii locali. Componenta obiectivă era legată de capacitatea unui primar de a strânge taxe și impozite, iar acest pachet va face în așa fel încât să existe eficiență, de a asuma responsabilități în așa fel încât să poți să soliciți sume de compensare dacă ți-ai făcut și tu datoria. În condițiile în care nu se vor realiza indicatorii, și sumele de la guvern se vor repartiza proporțional”, a spus prim-minsitrul.
Personal redus și funcționari care deservesc mai multe primării
O altă măsură este posibilitatea ca un funcționar public să aibă norma împărțită între 2-3 primării.
„La o primăriie mică, colaborarea e foarte importantă și mă gândesc că un contabil poate să rezolve o jumătate de normă, jumătate la alta. Un secretar, dacă nu are un volum mare de hotărâri poate să acopere fără probleme două primării.
Mă gândesc la zona de urbanism unde nu e un volum atât de mare cât să acopere o singură primărie cu normă întreagă. Mă gândesc și la alte componente, inclusiv partajarea unor servicii – unele primării au firme proprii de curățenie, și-au cumpărat tractoare decât ca primăria vecină să cumpere un serviciu la un preț mult mai mare de tundere a șanțurilor, o primărie cu o astfel de dotare poate să împrumute și poate să perceapă o sumă mult mai mică sau pot să o facă în comun. Gândiți-vă, de exemplu, că sunt situații în care nu mai avem biblioteci în mediul rural și nu văd nicio problemă ca un bibliotecar să poată lucra la două primării pentru că un bibliotecar la o comună mică nu se justifică cu normă întreagă și nu e de mirare că multe comune nu mai au biblioteci”, a explicat Ilie Bolojan.
Proiecte europene
Bolojan a evidențiat și importanța proiectului Anghel Saligny, investiții care vor fi prioritizate în următoarea perioadă.
„Vă informez că am finalizat o analiză a modului în care gestionăm investiții și constatând că suntem în situația în care e nevoie pe asigurarea finanțării pentru proiectele europene, PNRR cu prioritate, fondurile de coeziune pe locul doi, suntem în situația în care nu mai putem asigura toate finanțările pentru proiectele asigurate din buget. Un program important pentru autoritățile locale este Anghel Saligny și am decis să prioritizăm aceste investiții în așa fel încât să continue să fie finanțate proiectele avansate, iar cele care nu sunt avansate, să nu le mai asigurăm, cel puțin în lunile următoare, urmând ca până la finalul anului să definitiviăm prioritizarea în funcție de domeniu, de importanța lor, de maturitatea proiectelor, în așa fel încât de anul viitor să avem finalizate proiectele de investiții”,a spus premierul.
Jocurile de noroc
Ministrul Cseke Attila a anunțat în cadrul conferinței de presă că va fi propusă o procedură de simplificare a propunerilor de descentralizare, astfel încât primăria să dobândească dreptul de a decide dacă autorizează sau nu casele de jocuri de noroc.
„De asemenea, autoritatea locală poate decide, în cazul în care răspunsul e afirmativ, amplasarea în anumite zone, pe anumite străzi pe care le identifică după nevoia și interesul local. Pot să decidă și instituirea unei taxe speciale anuale care se va plăti de către operatorul licențiat de jocuri de noroc. Conform procedurii, în 30 de zile de la notificarea operatorului, autoritatea va putea decide, va da un acord sau un refuz. În ce privește activitățile din prezent, va fi instituit un termen de șase luni de zile. În aceste luni, cei care desfășoară activități, vor cere acceptul autorităților. Dacă el există, vor continua, dacă nu, atunci activitatea nu se va desfășura. E o măsură de descentralizare, e o măsură prin care comunitatea poate să decidă, dacă are un interes”, a explicat ministrul Cseke.
Suspendarea permiselor de conducere
Cseke a explicat că autoritățile centrale vor propune ca suspendarea permisului de conducere să aibă loc în cazul în care amenzile nu sunt plătite în decurs de 90 de zile.
„Vom propune ca restituirea să aibă loc sub condiția achitării tuturor debitelor pe care le are cetățeanul posesor de permis, dacă există un debit scadent neachitat, permisul nu se restituie până la achitare”, a explicat ministrul.
Autorizații de autoturisme și construire
Cel care achiziționează un autoturism va putea să-l înscrie pe numele lui când are toate datoriile plătite. Conform legii, în acest moment doar vânzătorul trebuie să atestefiscal.
„Autorizațiile de construire vor putea fi date doar cetățenilor fără datorii, propunem niște mecanisme moderne de verificare pentru imobilele construite astfel încât primăria să aibă temei legal să identifice cu drone aceste imobile, să nu mai meargă inspectorii pe teren, nu e o problemă legată de dreptul de proprietate, e o metodă folosită și în alte state ale UE și aceste drone, astăzi, sunt capabile și să facă măsurători, pe baza lor se va deschide rol fiscal pentru cetățeanul care nu și-a declarat acestă construcție”, a adăugat Cseke.
Modificarea codului de procedură fiscală
Primăriile vor putea „externaliza încasarea debitelor scadente prin firme de executare fiscală. O mențiune aici – cheltuielile cu executarea vor fi în sarcina debitorului”.
În ce privește sancțiunea contravențională, o propunere din partea autorităților locale este aceea de a modifica cuantumul ce poate fi achitat în primele 15 zile de la achitarea amenzii și anume, acela de a fi jumătate din cuantumul amenzii aplicate, nu jumătate din cuantumul amenzii posibile.
„Nu în ultimul rând, o măsură de transperanță și corectitudine se referă la modificarea codului de procedură fiscală care astăzi spune că sunt informații de secret fiscal datele de identificare a contribuabilului, natura și cuantumul obligațiilor și multe alte astfel d noțiuni. Vom propune eliminarea de la secretul fiscal, natura datoriilor, adică dacă ele provin din impozite, din amenzi contravenționale și, evident, cuantumul acestor debite, în așa fel încât autoritățile să poată publica pe site aceste informații care să devină publice pentru o transparență totală de care avem nevoie”, a mai adăugat ministrul.
Trimite articolul
XLa-ati pus pe Ilie să vopsească gardul ruginit, nu merge.
Guvernele României din ultimii 30 de ani: De Dreapta,aproape 16 ani la putere. De Stânga, 13 ani și jumătate.
Deci numai un debil mintal vă crede că voi veți face vreo reformă reală în România.
-
In urma lui ilie o sa ramana toata tara un mare spatiu gol, cu semnul “de inchiriat”.
In oradea i-a iesit de minune.
Se pricepe de minune la asta.
In stiintele ecomomice o sa apara un concept nou, similar falimentului, iliement.-
nu cred ca e chiar vina lui Bolojan ca afacerile din mediul privat din Ordaea sunt pe chituci…
-
Spui Bolo şi tragi apa….
daca in Oradea functioneaza C.J. cu un nr. de personal redus, va functiona si in alta parte !