Sâmbătă, de la ora 13.30, selecţionata de rugby a României va juca derbiul Cupei Europene a Naţiunilor cu formaţia Georgiei într-un meci ce se va disputa la Bucureşti, pe stadionul “Ghencea II”. În joc va fi şi Cupa Antim Ivireanul, disputat la fiecare meci dintre cele două formaţii, în afara partidelor din preliminariile Campionatului Mondial.
Dacă echipa tehnică a României caută soluţii pentru a readuce jucătorii din campionatul intern la o formă fizică cât mai bună, în condiţiile în care Vlaicu, Fercu şi ceilalţi au jucat în cupele europene şi acuză o stare de oboseală avansată, şi pentru a anula cele câteva absenţe din lot, cum ar fi Cosmin Raţiu, Ovidiu Toniţa sau Alexandru Manta, georgienii vin la Bucureşti cu o echipă de start plină de internaţionali care evoluează în campionatul Franţei, cel mai puternic din Europa.
Antrenorii georgienilor au stabilit deja formula de start pentru meciul cu România de la Bucureşti şi dacă nu apar probleme de ultim moment, aceasta va arăta astfel: 15. Jimsheladze Paliko – 14. Shkinini Gosha, 13. Guigauri Rezo, 12. Guiorgadze Irakli, 11. Machkaneli Irakli – 10. Kvirikashvili Meko, 9. Abusseridze Irakli – 7. Labadze Guia, 8. Udessiani Besso, 6. Maissuradze Ilia – 5. Datunashvili Levan, 4. Zedguinidze Ilia – 3. Zirakashvili David, 2. Guiorgadze Akvsent, 1. Khinchaguishvili David.
Antrenorii selecţionatei României vor anunţa spre sfârşitul săptămânii echipa de start însă antrenorii Robert Antonin, Daniel Santamans şi George Sava au la dispoziţie un lot de 28 de jucători din care nu lipsesc veteranii Petre Bălan, Răzvan Mavrodin, Romeo Gontineac, Florin Corodeanu, Ionuţ Tofan, Gabriel Brezoianu şi Lucian Sârbu, dar nici tinerii Iulian Dumitraş, Florin Vlaicu, Cătălin Fercu, Dănuţ Dumbravă, Valentin Calafeteanu, Nicolae Nere sau Ion Paulică.
Georgia mizează pe "francezi"
Reactualizat la:
GERGIA - La sfârşitul săptămânii ce tocmai a început, naţionala de rugby a României va debuta în ediţia 2007-2008 a Cupei Europene a Naţiunilor chiar împotriva marii rivale, Georgia, formaţie ce vine la Bucureşti cu o echipă întreagă de jucători ce evoluează în Franţa.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
O tranzacție importantă se pregătește pe piața media din România. Grupul Clever a semnat un acord pentru preluarea integrală a Doğan Media International, compania care deține Kanal D, a anunțat luni Orlando Nicoară, directorul Clever EAD, grupul care deține și site-ul Cotidianul.ro.
BIHON Sport local
Nouă sportivi de la Maxim Fighting Oradea, cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, au participat la competiția Cezar Pro Fight, desfășurată la Alba Iulia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care a fost implicat un pieton s-a produs luni după-amiază, în centrul Oradiei, la ieșirea de sub pasajul din Centrul Civic, în apropierea Podului Dacia.
Economic
Proiectul de hotărâre, elaborat împreună cu Ministerul Energiei, a fost publicat în transparență decizională și vizează prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere.
BIHON Sport local
Campionatul Național de Karate Tradițional ESKU s-a desfășurat la Ploiești în data de 25 octombrie cu 647 de sportivi de la 34 de cluburi din țară.
BIHON Sport local
Localitatea Betfia, comuna Sânmartin, a găzduit în zilele de 24 și 25 octombrie Campionatul Național de Cros și Ștafetă Mixtă, una dintre competițiile importante din calendarul atletismului românesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!