După ce scandalurile în boxul românesc nu încetează, Octavian Belu a făcut un apel înainte de exprimarea voturilor. “Aveţi curajul să stabiliţi odată pentru totdeauna o structură stabilă. Soarta boxului românesc este în mâna dumneavoastră”, a spus acesta.
Preşedinţia federaţiei s-a disputat numai între Rudel Obreja şi Nicolae Ghiţă, întrucât ceilalţi trei candidaţi, între care Feri Vaştag, nu au fost prezenţi.
“Votul a fost pregătit, votul a fost discutat cu oamenii. Exprimă voinţa conştientă a oamenilor de box din România. Este o victorie prin neprezentare care nu prea mă încântă”, a declarat Rudel Obreja.
Ales cu o majoritate covârşitoare, 108 din 110 voturi, Obreja vrea ca Vaştag să participe la creşterea de noi generaţii în boxul românesc.
“Cred că a aflat care este voinţa oamenilor. N-aş fi vrut să am o asemenea victorie în faţa acelui contracadidat pe care îl aştept în boxul românesc, în sala de box”, a mai spus Rudel Obreja.
Rudel Obreja a fost reales
<p>BUCUREŞTI - Rudel Obreja a fost reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box. Dacă la început se prevedea o luptă în cinci, conducerea federaţiei a fost câştigată în partida Obreja - Nicolae Ghiţă, scor la voturi 108-2. <BR /></p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
O tranzacție importantă se pregătește pe piața media din România. Grupul Clever a semnat un acord pentru preluarea integrală a Doğan Media International, compania care deține Kanal D, a anunțat luni Orlando Nicoară, directorul Clever EAD, grupul care deține și site-ul Cotidianul.ro.
BIHON Sport local
Nouă sportivi de la Maxim Fighting Oradea, cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, au participat la competiția Cezar Pro Fight, desfășurată la Alba Iulia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care a fost implicat un pieton s-a produs luni după-amiază, în centrul Oradiei, la ieșirea de sub pasajul din Centrul Civic, în apropierea Podului Dacia.
Economic
Proiectul de hotărâre, elaborat împreună cu Ministerul Energiei, a fost publicat în transparență decizională și vizează prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere.
BIHON Sport local
Campionatul Național de Karate Tradițional ESKU s-a desfășurat la Ploiești în data de 25 octombrie cu 647 de sportivi de la 34 de cluburi din țară.
BIHON Sport local
Localitatea Betfia, comuna Sânmartin, a găzduit în zilele de 24 și 25 octombrie Campionatul Național de Cros și Ștafetă Mixtă, una dintre competițiile importante din calendarul atletismului românesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!