Anul acesta a apărut la Editura Muzeului Țării Crișurilor volumul „Oradea – Nagyvárad – Großwardein. Momente inedite din istoria așezării”, avându-i ca autori pe Dumitru Noane şi Augustin Țărău, muzeografi ai Muzeului Ţării Crişurilor. Cartea a fost lansată joi, 17 august, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” în cadrul seriei „Cartea lunii”.

Amfitrionul evenimentului a fost istoricul Gabriel Moisa, managerul Muzeului Ţării Crişurilor – Complex Muzeal.

[eadvert]

„Cei doi autori au făcut o selecţie trecută prin grilă proprie a unor momente inedite din istoria aşezării. Lucrarea se concentrează în primul rând pe Evul Mediu şi pe Epoca Modernă. Este o lucrare inedită bazată pe o bibliografie amplă, consistentă. Cei doi sunt apropiaţi de istoria locului de câteva decenii. Este o carte uşor de înţeles pentru publicul nu foarte avizat de istorie, pentru publicul larg. Este o lucrare care ştie măsura, ori ăsta este lucrul cel mai greu”, a spus în deschiderea evenimentului Gabriel Moisa, care i-a felicitat pe cei doi istorici, muzeografi ai Muzeului Ţării Crişurilor, pentru ceea ce au realizat prin acest volum.

Prefaţa cărţii a fost scrisă de prof. univ. dr. Sorin Șipoș, directorul Școlii Doctorale de Istorie din cadrul Universității din Oradea.

„Autorii lucrării, Dumitru Noane şi Augustin Ţărău, ne-au invitat să fim alături de domniile lor pentru a prezenta o lucrare de foarte bună calitate, o lucrare despre istoria locului. Mai nou, în ultimele trei decenii, istoria locală s-a impus tot mai mult ca temă de cercetare în istoriografia românească”, a spus Sorin Şipoş despre lucrarea celor doi istorici.

Autorii aduc în atenţia publicului „100 de momente” importante din istoria Oradiei.

„Din perspectiva metodologică, autorii s-au hotârât să investigheze istoria Oradiei de la primele consemnări documentare, cu accent pe Evul Mediu şi pe Epoca Modernă, până la desăvârşirea unirii din 1918, în corelaţie cu evenimentele care s-au produs în istoria Transilvaniei, a Ungariei, a Imperiului Bizantin, precum şi în raport cu Ţările Româneşti extracarpatice. În acelaşi timp, autorii şi-au propus să introducă subiecte, evident, unde şi documentele au permis-o, în care accentul trece de la marile personalităţi din epocă şi dinspre elita politică şi ecleziastică a vremii, către masa mare a locuitorilor”, subliniază Sorin Şipoş, care remarcă limbajul elevat şi concis al lucrării.

Majorităţii temelor abordate în carte le sunt asociate imagini, hărţi, stampe de epocă şi fotografii. Lucrarea este oarecum atipică, spune Sorin Şipoş, din perspectiva faptului că o direcţie de cercetare este şi aceea de promovare a istoriei locale, dacă te gândeşti şi la publicul căruia te adresezi.

Meteoritul din Rogerius şi Focul cel mare

Printre temele abordate în carte se numără: Prima menţionare documentară a toponimului Oradea”, „Oradea, oraş cosmopolit în Evul Mediu”, „Misiuni diplomatie ale episcopilor orădeni”, „Primele atestări ale aşezărilor din jurul cetăţii”, „Ordinul Dragonului”, „Nicolau Olahus la Oradea”, „Principi născuţi în cetatea orădeană”, „Focul cel mare”, „Marea viitură” sau „Violenţe interetnice la Oradea”.

Un subiect inedit este abordat în subtitlul: „1692 – Meteoriţii căzuţi la Oradea” în care se scrie despre legenda celui mai mare meteorit căzut la Oradea, în cartierul Rogerius. Informaţiile vin din folclorul urban:

„Se spune că demult, foarte demult, chiar înaintea vânătorii lui Ladislau I, un meteorit de dimensiuni cosmice a căzut la Oradea. Meteoritul a lovit în zona Rogerius, mai exact Orăşelul Copiiilor de azi. A rezultat un crater imens în urma impactului şi astfel se explică diferenţa de nivel. Legenda spune că într-o noapte s-a auzit o bubuitură puternică şi a fost văzută o lumină la fel de puternică. Oamenii s-au speriat crezând că a venit sfârşitul lumii”, se arată în carte.

„1836, iunie 19 – Focul cel mare” pomeneşte de un incendiu care a izbucnit în centrul oraşului, într-o gospodărie de pe „Strada Mare Ungurească”, care s-a extins la gospodăriile vecine, apoi la clădirile din cartierul „Subcetate”, a ocolit zidurile Cetăţii Oradea şi s-a răspândit în carierul Velenţa. Dezastrul a durat trei zile, timp în care au fost mistuite de flăcări 414 clădiri.

Oradea – 910 ani de atestare documentară

Dumitru Noane a mărturisit că atunci când a început această lucrare, nu s-a considerat un istoric 100%, neaprofundând cu metode ştiinţifice un anumit segment. A pornit de la faptul că timp de 22 de ani a fost „fantoma Cetăţii”, după cum îl porecliseră colegii. Din anul 2001 încoace, de când au început lucrările de restaurare a Cetăţii, a fost pus tot mai des în situaţia, mai ales la prima ediţie a Serbărilor Cetăţii, de a vorbi despre fortăreaţă. Şi atunci şi-a propus să le vorbească celor care vin să vadă Cetatea într-un limbaj accesibil, pe înţelesul tuturor, pentru a rămâne în minte cu cât mai multe informaţii legate de Cetate.

„Am mers pe acestă cale şi din această cauză mă consider mai degrabă un popularizator al istoriei. Şi aş merge şi mai departe pe această linie, de a transpune ceea ce specialiştii au pus pe masă în urma unor cercetări serioase, ştiinţifice. Să le traduc pe limbajul publicului larg şi să îl fac să se apropie de toate aceste informaţii istorice pentru a înţelege ce a înseamnat acest oraş care în acest an împlineşte 910 ani de la atestarea documentară.”, a precizat Dumitru Noane, care a anunţat că această carte va avea cât de curând o a doua ediţie.

Istoricul Augustin Ţărău a început să lucreze în Cetate începând din 1993, la Arhivele Naţionale. Era pe atunci absolvent de Drept, după care a făcut şi Istoria. Pe Dumitru Noane l-a cunoscut în 1996 ca şi administrator al Cetăţii. De atunci au început discuţiile despre istoria locală, având avantajul că în fondurile păstrate la Arhivele Naţionale aveau acces la suficiente „documente de studiu de istorie virgină, nu cărţi scrise de alţii”.

Împreună, cei doi istorici au făcut studiu comparativ şi pentru prima dată au pus cap la cap nişte fişe legate de diverse evenimente. Când au început lucrul la această carte, Dumitru Noane avea cele mai multe date legate de Cetate, iar Augustin Ţărău avea la îndemână o parte din documente şi fişe, interesat fiind de Registrul de la Oradea, publicat în mai multe volume de către Institutul de la Cluj-Napoca în anii ’50. La Oradea mai erau primele documente scoase de cancelaria Episcopiei pe partea juridică, procese legate de hotar. Apoi, Augustin Ţărău s-a ocupat mult pe partea de mişcare naţională, la Oradea desfăşurându-se evenimente foarte importante.

O porţiune de istorie mai puţin cunoscută este cea legată de primul război mondial şi participarea românilor, spune istoricul. „Românii noştri au participat încă din prima zi, din 1914. Regimente din Oradea au fost trimise cu trenul să atace Serbia, cum era pe atunci, şi s-au luptat la Beograd. Altele au fost trimise în Galiţia. În partea finală a cărţii am insistat pe realităţile mai puţin cunoscute, pentru că raportat procentual la numărul românilor, de la 60 până la 95% din compoziţia regimentelor sau a unităţilor din Transilvania erau români, noi, ca şi naţiune, acoperind 54% din efectivul armatei ungureşti în Primul Război Mondial. S-au purtat bine ai noştri pe front, nu de dragul Monarhiei, ci de dragul de a veni cât mai repede acasă”, spune Augustin Ţărău, amintind mărturiile soldaţilor din scrisorile trimise de pe front.

Ultimul cuvânt l-a avut Nicolae Pop, directorul Asociației Culturale D’ART Oradea, cel care a susţinut logistic apariţia acestei cărţi: „Am plecat de la principiul foarte clar, acela de a încerca să conservăm şi să promovăm tradiţiile, strâns legate ulterior şi de partea de istorie a aşezării”.